Opinie Alin Băiescu, PHD, Expert asigurări, comunicare & management: Șapte ingrediente esențiale pentru rețeta comunicării eficiente într-un domeniu tehnic

Întrebarea „Cum ar putea specialiștii să comunice fără termeni specializați astfel încât să poată fi înțeleși și de către nespecialiști?“ Ar trebui să fie mereu în mintea celor care lucrează în domenii tehnice, pentru a-și putea împrospăta comunicarea cu publicul larg.

REGULA 1. |n general, e mai dificil să vorbești simplu despre lucruri complicate decât complicat despre lucruri simple; dar efortul trebuie și merită făcut. De aceea trebuie să identific și să formulez foarte succint și clar mesajul pe care doresc să-l transmit: subiect + predicat, cu indulgență un complement și două atribute. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un domeniu mai anevoios de descifrat, ideile trebuie formulate astfel încât să poată fii înțelese de o persoană cu educație și inteligență medie (NB: e adevărat că, pentru a face o poză frumoasă, mulți indivizi ”de vază„ simulează plăcerea savurării unei comunicări sofisticate; înlăuntrul lor se bucură însă de fiecare dată când mesajul e simplu și îl pot înțelege cu un efort minimal!).

REGULA 2. Folosesc principiul aisbergului. Dacă îi ofer unui interlocutor din afara domeniului financiar, de pildă, cel puțin la debutul comunicării, mesaje simple, nu înseamnă că acestea sunt și simpliste. De exemplu, un consultant de asigurări novice, de multe ori, îi spune potențialului client (aproape tot) ce știe; cu alte cuvinte, comunică simplist. |nsă, după câțiva ani buni în branșă, ajunge să selecteze din multitudinea de informații pe care le deține doar pe acelea care sunt relevante pentru partenerul de discuții. Astfel, el transmite circa 10% din cunoașterea însușită (cea mai importantă, de regulă), dar are, concomitent, și capacitatea de a intra în profunzimea subiectului și de a răspunde întrebărilor de detaliu, dacă situația o cere (adică, poate să  ”plonjeze„ cu încredere și în restul de 90% cunoștințe, neexpuse inițial).

REGULA 3. Croiesc ”îmbrăcămintea„ adecvată pe care, dacă o pun peste mesajul meu, îl atrag pe interlocutor. Așa cum nu m-aș îmbrăca într-o haină de blană dacă aș fi invitat la o întâlnire a asociațiilor de protecția animalelor, tot așa nu-i vorbesc unui potențial sau actual client despre beneficiul dobânzii excedentare sau despre rezervele tehnice Zillmerizate. Căci, în loc să se apropie de mine pentru că mă înțelege, se va îndepărta, pentru că, de fapt, eu îi accentuez diferența dintre noi. De exemplu, utilizarea sinonimelor sau a analogiilor este una dintre tehnicile mele preferate. (O adevărată provocare în acest sens a fost pentru mine un discurs în care a trebuit să vorbesc circa o jumătate de oră despre asigurări, fără a menționa niciodată noțiunea de ”asigurare„; am folosit, în schimb, termeni ca fond de rezervă, fond de urgență, soluție financiară, tehnică de management al riscurilor.)

REGULA 4. Livrez mesajul pe bucăți. Oricât de mult i-ar plăcea unui individ berea și oricât de însetat ar fi, nu poate fizic să înghită 5 litri pe secundă. La fel sunt și receptorii mesajelor mele: pot digera doar o anumită cantitate de informație pe unitate de timp. Pornesc de la general și esențial, și continuu cu particularul și detaliul. |n plus, livrarea graduală îmi permite să primesc și să reacționez la feedback.

REGULA 5. Folosesc umorul: fin, ponderat și cu precauție – ca să jignesc sau ofensez cât mai puțin posibil. Căci sunt doar câțiva oameni cărora nu le place să râdă.

REGULA 6. Transmit (aproximativ) aceeași idee pe mai multe canale (cărți, editoriale în reviste, blog, Facebook, YouTube), sub mai multe forme de agregare (text, audio, video) și de mai multe ori. Căci principiul e clar și sănătos: ”Mai bine cineva vede și aude mesajul de mai multe ori decât niciodată!„.

REGULA 7. Brandingul personal: eu (cred că) am înțeles că dacă nu sunt respectat, dacă nu beneficiez de (o oarecare) încredere din partea celorlalți, mai bine nu comunic deloc. Pentru că orice aș spune nu va fi luat în serios, știut fiind faptul că, pentru ca un mesaj să-și atingă obiectivul, contează CE se transmite, precum și CINE transmite. Iar dacă cele două elemente nu se completează reciproc și nu sunt în armonie, efortul e în van!

Aplicarea acestor reguli nu numai că pare complicată; chiar este. Spuneam și într-o prezentare că paradoxul pe care îl trăiesc zi de zi este că promovez niște servicii de care toată lume are nevoie, dar aproape nimeni nu vrea să le cumpere! Să aibă acest lucru, oare, vreo legătură și cu comunicarea?