ONU: Ultimii trei ani au fost cei mai călduroși din istoria măsurătorilor meteo
Ultimii trei ani au fost cei mai călduroși din istoria măsurătorilor meteo, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (WMO), un organism specializat al ONU, relatează site-ul agenției Reuters.
În 2017, temperatura medie globală a fost cu 1,1 grade Celsius peste nivelul înregistrat înainte de Revoluția Industrială, potrivit datelor WMO. Recordul de temperatură a fost înregistrat în 2016, iar în 2017 și 2015 datele au fost similare.
“17 dintre 18 cei mai călduroși ani din istorie au fost în acest secol, iar gradul de încălzire din ultimii trei ani a fost excepțional. Statele Unite au avut anul cel mai scump din punctul de vedere al catastrofelor meteorologice și climatice, în timp ce dezvoltarea altor țări a fost încetinită sau inversată de cicloane tropicale, inundații și secetă. Încălzirea arctică a fost deosebit de pronunțată și va avea repercusiuni profunde și de lungă durată asupra nivelurilor mărilor și asupra modelelor meteorologice din alte părți ale lumii”, a spus secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale, Petteri Taalas.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro