Omul care face bani din fiecare cană de ceai pe care o fierbe un român
Senatorul UDMR Verestoy Attila împreună cu soția sa Verestoy Erzsebet au aproape 100.000 de acțiuni la Transgaz, transportatorul care aduce gaze naturale în casele a 9 români din 10, echivalentul a aproape 1% din compania cu o capitalizare de piață de 5,2 miliarde de lei.
Omul care face bani din fiecare cană de ceai pe care o fierbe un român · Foto: Business Magazin
La prețurile curente de 442 lei pe acțiune rezultă că deținerea familiei de politicieni la Transgaz (TGN) este de circa 44,2 mil. lei (9,6 mil. euro). Senatorul este persoana fizică cu cea mai mare deținere la Transgaz.