Omul care construiește istoria din umbră. A ajutat oligarhi și tirani fără scrupule sa pară apărători ai libertății iar acum vrea să îl facă pe Donald Trump președinte

Paul Manafort a ajutat oligarhi cleptomani și tirani fără scrupule. El le-a deschis, sau după caz redeschis, drumul spre putere și avere. Pentru unii are sens ca omul care nu o dată a revoluționat lobby-ul politic să-l reprezinte acum pe Donald Trump, speranța republicanilor la președinția Statelor Unite.

Puțină lume a auzit de Manafort, poate din cauza lumii prin care se învârte. Omul este unul dintre acele personaje care construiesc istoria din umbră, sau cel puțin o influențează. Potrivit unui fascinant profil făcut de Franklin Foer în revista Slate, sub titlul „Americanul tăcut“, Paul Manafort este printre cei mai mari arhitecți de strategie electorală ai ultimelor patru decenii și unul dintre cei mai eficienți. Și-a făcut o carieră din transformarea celor mai răi tirani în apărători ai libertății. Din acest punct de vedere, a-l face popular pe Trump pare floare la ureche.

Mar-a-Lago, palatul lui Donald Trump, este impresionant după standardele din Palm Beach, dar nu și după cele ale lumii dictatorilor. Spre exemplu, nu se poate compara cu Mejighiria, reședința fostului președinte ucrainean Victor Ianukovici. Trump are 33 de băi și trei buncăre, însă vilei sale îi lipsesc turma de struți, galionul plutind pe un iaz și setul de crose de golf din aur. Lui Manafort nu-i pasă de aceste diferențe. A lucrat pentru ucrainean și-l va ajuta și pe Trump. A ajuns cel mai important consilier de campanie al americanului.

Trump a apelat la Manafort pentru ceea ce la început părea să fie o sarcină tehnică: Manafort se pricepe să-i strunească, prin presiuni sau cu vorbe mieroase, pe delegați la adunările cu probleme. A mai făcut-o, asistându-l pe Gerald Ford când acesta înfrunta insurecția lui Ronald Reagan în 1976. A avut o lungă colaborare cu lideri republicani, care s-au bazat pe el să le atragă delegați și voturi, să le regizeze, în cele mai mici amănunte, spectacolele electorale.

Având în vedere experiența și talentul său, era evident că Manafort nu s-ar fi limitat doar la atragerea publicului către Trump, o sarcină de altfel foarte importantă. Nu a durat mult și consilierul a încercat să preia controlul operațiunilor lui Trump – gestionarea bugetului, cumpărarea de publicitate, îndrumarea politicianului către un teleprompter și departe de atacurile incendiare, de bâlci, la adresa opozanților.

Unii au văzut în angajarea lui Manafort un act disperat: Trump a apelat la o relicvă dintr-un trecut îndepărtat pentru a compensa pentru infrastructura de campanie lacunară. În realitate, aducerea lui Manafort este o lovitură. Omul este printre cei mai importanți consilieri de campanie din ultimii 40 de ani și unul dintre cei mai eficienți. A revoluționat în repetate rânduri practicile de lobby, deși este reținut în a-și etala public influența.

Spre deosebire de vechii parteneri de afaceri Roger Stone și Lee Atwater, Manafort nu poate fi descris ca emfatic. Stă la hoteluri de lux, dar nu iese din cameră să mănânce. Rămâne acolo să-și facă planurile. Când iese totuși să cineze cu un grup, stă în capătul mesei și vorbește foarte puțin, dând impresia că își pătrează ideile scumpe pentru conversații în privat cu clienții săi.

„Manafort este o persoană care nu iese neapărat în evidență. Nu este nimic egocentric la el“, povestește economistul Anders Aslund, fost consilier al guvernului ucrainean.

Fostul editor al The Washington Post Mary McGrory l-a descris ca având o personalitate calmă, neutră, deși i-a remarcat „ochii căprui triști“. În pofida zecilor de ani în care a acumulat influență la Washington și în alte capitale ale lumii, Manafort nu a fost niciodată subiectul unui profil de revistă. A distribuit comentarii presei atunci când voia și acolo unde voia, adică aproape niciodată și nicăieri înainte de sosirea în tabăra lui Trump.

Munca lui presupune discreție. Deși lista sa de clienți include serii întregi de nume din topul Fortune 500, el și-a construit o afacere înfloritoare lucrând cu dictatori.

Vorbind despre fosta lor firmă, Roger Stone face acest lucru clar. „Black, Manafort, Stone and Kelly“ și-a aliniat cea mai mare parte a dictatorilor pe care i-am putut găsi. Dictatorii sunt cei pe care toți sunt cu ochii.“ Manafort are darul special de a schimba modul în care dictatorii sunt văzuți de americani. Îi reinventează ca eroi mărinimoși – venerați de think-tankuri americane, spălați din abundență cu bani de Congres.

Punctul culminant al lungii cariere a lui Manafort ar fi putut fi jocurile de tenis cu Ianukovici la palatul Mejighiria. Timp de aproape șapte ani a făcut naveta la Kiev. În acest timp a remodelat politica din Ucraina și a ajutat la împingerea țării în sfera de influență a lui Vladimir Putin. A fost o realizare impresionantă, cel puțin conform standardelor etice care guvernează lumea lui Manafort. Acum a apărut Donald Trump, un alt oligarh care are nevoie disperată de serviciile sale.

Geneza relației dintre Trump și Manafort a început cu Roy Cohn, celebru avocat de la curtea senatorului Joe McCarthy, ieșit în evidență în procesele contra unor presupuși spioni ruși. În anii ’70, Trump și tatăl său l-au angajat pe Cohn ca avocat pentru apărea familiei într-un proces de discriminare în tranzacții imobiliare (Cohn a acuzat autoritățile federale de folosirea unor tactici demne de Gestapoul nazist). Însă Cohn și Trump au devenit amici, luând masa împreună sau întâlnindu-se în cluburi. Roy Cohn i-a prezentat pe Stone și pe Manafort lui Trump.

În acei ani ai muzicii disco, Stone și Manafort erau nedespărțiți. Amândoi și-au petrecut copilăria în Connecticut și s-au dus la colegiu în Washington, deși nu puteau fi mai diferiți. Stone iubea să fie în centrul atenției și nu se sfia să joace teatru în public. Era un „bad boy“. A muncit pentru campania lui Nixon și n-a ezitat să folosească trucuri murdare: a aranjat astfel încât să pară că un rival de-al lui Nixon este sprijinit de comuniști, de exemplu. N-a ezitat nici să se laude cu realizările sale. Stone nu era deloc timid. Iubea interviurile și să se dea mare. Este un fanatic al bodybuildingului, care a pozat fără cămașă pentru New Yorker. Poza a prins implantul de păr, dar nu și tatuajul cu Richard Nixon de pe spate.

Manafort a avut un mentor foarte diferit. A studiat cu viitorul secretar de stat James A. Baker III, disciplinat ca un soldat de la Marină și elegant ca un absolvent de la Princeton. Amândoi erau conservatori, pragmatici și însetați de politică (tatăl lui Manafort a fost șase ani primar în New Britain, Connecticut – un republican care a dominat într-un teritoriu democrat).
Baker, un colecționar de tinere talente, s-a ocupat de campania pentru realegerea lui Gerald Ford. Acolo i-au picat ochii pe Manafort. L-a ales să-l ajute cu campania. Când Baker a avut nevoie de propriul manager în campania sa din 1978 pentru a deveni procurorul general al statului Texas, l-a ales tot pe Manafort.

„Paul l-a avut ca model pe Baker“, spune un prieten al strategului de campanie. Manafort a condus operațiunile pentru Reagan într‑una dintre cele mai dificile regiuni, în sud, unde tensiunile rasiale erau maxime. Succesul campaniei din 1980 le-a adus celebritate lui Stone și lui Manafort. Mai important, ei au ajutat la propulsarea lui Reagan la putere. Au aprovizionat aparatul administrativ, distribuind joburi în agenții și acumulând favoruri care le vor asigura baza noii lor afaceri de lobby. Au deschis porțile firmei în 1981.