Omer Susli a închis două din cele patru magazine Homelux: Pandemia și apoi războiul ne-au afectat foarte mult
Antreprenorul Omer Susli, care a pus bazele rețelei de magazine cu obiecte de amenajări interioare Homelux, a mai rămas doar cu două dintre cele patru unități care funcționau sub acest nume. Proprietarul Homelux a ales să închidă anul trecut două magazine în contextul economic dificil pe care îl traversează România.
♦ „Lăsăm deoparte Homelux momentan, nu mai continuăm cu planul de extindere. Mai avem un plan, vrem să cumpărăm centre comerciale în New York și în jur, pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Scanăm piața“, spune Omer Susli.
Antreprenorul Omer Susli, care a pus bazele rețelei de magazine cu obiecte de amenajări interioare Homelux, a mai rămas doar cu două dintre cele patru unități care funcționau sub acest nume. Proprietarul Homelux a ales să închidă anul trecut două magazine în contextul economic dificil pe care îl traversează România.
„Aveam planuri de extindere, voiam să ajungem la 20 de magazine, însă pandemia și apoi războiul ne-au afectat foarte mult. Ne concentrăm pe online acum și pe cele două magazine cu care am rămas“, spune Omer Susli.
În prezent, mai sunt funcționale unitățile Homelux din Focșani (de 1.500 de metri pătrați) și din Balotești – DN1 Value Centre, fostul centru comercial Prisma (de 10.000 de metri pătrați). Ambele unități închise se aflau în Ploiești, unul fiind într-un spațiu închiriat, iar celălalt fiind proprietate proprie și fiind în prezent ocupat de retailerul austriac de mobilă XXXLutz.
„Lăsăm deoparte Homelux momentan, nu mai continuăm cu planul de extindere. Nu ne gândim deocamdată să închidem cele două magazine rămase, dar ne concentrăm pe centrele comerciale pe care le-am adăugat în portofoliu în ultimii ani.“
Omer Susli a cumpărat în 2022 centrul comercial River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea de la Sonae Sierra, dezvoltatorul care are și mallul Park Lake din București. El a mai achiziționat, tot anul trecut, și complexul comercial Vitantis Shopping Center din București de la fondul de investiții Revetas Capital Advisors, prin intermediul Praktiker Real Estate România. Proiectul River Plaza Mall a fost inaugurat în noiembrie 2006 și are o suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătrați, în vreme ce Vitantis Shopping Center are o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați, fiind dezvoltat pe un teren de 80.000 de metri pătrați.
Antreprenorul mai deține proiecte comerciale și în Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Bistrița și Bârlad. Mai multe dintre acestea au fost cumpărate de la fondul american de investiții Portico Investments România.
În Bârlad, clădirile sunt ocupate de retailerul Lidl și de o stație de carburanți deținută de compania MOL. În Tulcea, omul de afaceri a achiziționat un centru comercial în care se regăsesc retaileri precum Lidl, Jysk și Altex, iar în Drobeta-Turnu Severin, clădirea Fortuna Severin are chiriași precum Pepco, Jysk, Romstal, Poșta Română, Penny.
Omer Susli a cumpărat în 2022 centrul comercial River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea de la Sonae Sierra, dezvoltatorul care are și mallul Park Lake din București. Desen: Romeo Răileanu
„Vrem să închiriem complet ce avem deja, gradul de ocupare fiind în prezent de 97%. Ne gândim totodată și la noi locații, vedem oportunități în piață, analizăm în funcție de potențialul orașelor sau de yield. În plus, mai avem un plan, vrem să cumpărăm centre comerciale în New York și în jur, pe coasta de Est a Statelor Unite ale Americii. Scanăm piața“, mai spune Omer Susli.
În 2022, antreprenorul spunea că, din întregul business Homelux, online-ul generează aproximativ jumătate, uneori chiar 55% din vânzări, crescând în mod accelerat. În 2021, cifra de afaceri a Homelux a fost de 28 de milioane de lei, în scădere cu 2% față de anul precedent.
În afară de Homelux, Omer Susli mai deține și companiile Romtextil – producător de fibre textile, Search Chemicals – firmă specializată în import/ export, Tempo Invest – fabrică de cretă măcinată (carbonat de calciu) și transport rutier, Travel Tips – agenție de turism. Omer Susli a avut până în 2017 rețeaua de magazine de bricolaj Praktiker, pe care a vândut-o către britanicii de la Kingfisher. Ulterior, el a pus bazele rețelei de magazine cu decorațiuni interioare Homelux.