Home Actualitate OLX România: Luna iunie a fost cea mai b...
Actualitate

OLX România: Luna iunie a fost cea mai bună pentru recrutare din prima jumătate de an. Peste 1,3 mil. români au aplicat pentru un loc de muncă pe OLX

În primele 6 luni ale lui 2019 s-au publicat peste 250.000 de locuri de muncă pe platforma OLX, iar în medie, oferta companiilor a cuprins aproape 42.000 de anunțuri noi în fiecare lună din acest semestru, potrivit unui comunicat de…

OLX România: Luna iunie a fost cea mai bună pentru recrutare din prima jumătate de an. Peste 1,3 mil. români au aplicat pentru un loc de muncă pe OLX
OLX România: Luna iunie a fost cea mai bună pentru recrutare din prima jumătate de an. Peste 1,3 mil. români au aplicat pentru un loc de muncă pe OLX · Foto: Business Magazin

În primele 6 luni ale lui 2019 s-au publicat peste 250.000 de locuri de muncă pe platforma OLX, iar în medie, oferta companiilor a cuprins aproape 42.000 de anunțuri noi în fiecare lună din acest semestru, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții platformei OLX.

Luna iunie a adus cel mai mare număr de anunțuri de angajare pe platforma OLX în ultimele șase luni, aproape 47.500 de locuri vacante, care au reprezentat o creștere cu aproape 50% față de începutul anului.

Peste 1,3 milioane de români au aplicat pentru un loc de muncă vacant disponibil în secțiunea OLX Locuri de muncă în perioada ianuarie-iunie 2019, o creștere de  aproximativ  50% prin  comparație  cu  perioada similară  din  2018.

Aproximativ  200.000  de  candidați,  adică 15%  din totalul celor peste 1,3 milioane de utilizatori care au aplicat  pentru  un  loc  de  muncă  pe  OLX  în intervalul de timp menționat sunt din regiunea București – Ilfov.

În topul județelor cu peste 10.000 de anunțuri noi de angajare publicate în primul semestru al anului 2019 se mai află Cluj (cu aproape 18.000 de anunțuri noi), Constanța (peste 17.000), Iași și Brașov (cu peste 15.000 fiecare).  Județele cu mai puțin de 2.000 de anunțuri de angajare publicate în prima jumătate a acestui an au fost Harghita, Covasna, Teleorman, Mehedinți sau Vaslui.

Rezultatele au fost comunicate de OLX în cea  de-a treia ediție a studiului „Indexul locurilor de muncă”, unde se regăsesc principalele date centralizate din secțiunea „Locuri de muncă”, cu peste 500.000 de anunțuri de joburi vacante pe an.

OLX – Indexul locurilor de muncă este o analiză semestrială, ce a fost lansată în vara anului 2018.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună