Oltchim a raportat afaceri cu 64,7% mai mari în primele trei luni, de 136,2 milioane lei
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvență, a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 136,2 milioane lei (30,2 milioane euro), cu 64,7% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut, când a raportat 82,7 milioane lei.
Compania de stat a raportat pentru ianuarie-martie pierderi de 56,2 milioane lei (12,5 milioane euro), în scădere cu 34,6% față de rezultatul negativ de 86 milioane lei din perioada silimară a anului trecut.
Aproape 67% din cifra de afaceri a Oltchim, respectiv 91,1 milioane lei, este generată de activitatea de petrochimie.
“Reducerea pierderilor s-a reușit printr-o mai bună utilizare a resurselor financiare, eliminarea tuturor cheltuielilor care nu erau strâns legate de activitatea de producție (s-au redus la minim cheltuielile cu terții, contractele de prestări servicii, s-au anulat toate contractele de consultanță), cât și prin reducerea personalului prin disponibilizările care au avut loc în iunie 2013”, potrivit raportului trimestrial al compoaniei transmis miercuri Bursei de Valori București.
În iunie 2013 au fost disponibilizați 918 angajați ai Oltchim.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro