Olli Rehn: Următoarele 10 zile sunt de importanță crucială pentru salvarea zonei euro
Următoarele zece zile sunt de importanță crucială pentru salvarea zonei euro, după ce liderii financiari ai guvernelor din uniunea monetară au convenit consolidarea resurselor fondului de stabilitate și au admis că ar putea fi nevoiți să apeleze la FMI pentru a evita dezastrul.
“Intrăm într-o perioadă critică de 10 zile pentru a pune la punct reacția Uniunii Europene la criză”, a declarat miercuri comisarul european pentru economie și politică monetară, Olli Rehn, la începutul unei noi ședințe a miniștrilor Finanțelor din zona euro. Miniștrii Finanțelor din zona euro au convenit marți seară asupra detaliilor unor proiecte de consolidare a Fondului European de Stabilitate Financiară, EFSF, însă nu au putut anticipa volumul resurselor fondului după așa-numitul proces de leveraging financiar, din cauza condițiilor tot mai dificile de pe piețe.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro