Olguța Vasilescu, atac la PNL: Măcar ne avertizați că veți tăia salarii când veți veni la guvernare
Purtătorul de cuvânt al PSD Lia Olguța Vasilescu a afirmat, joi, că este bine că liberalii avertizează din timp că au intenția de a tăia salarii și a da afară bugetarii atunci când PNL va veni la guvernare, fiindcă așa…
Purtătorul de cuvânt al PSD Lia Olguța Vasilescu a afirmat, joi, că este bine că liberalii avertizează din timp că au intenția de a tăia salarii și a da afară bugetarii atunci când PNL va veni la guvernare, fiindcă așa măcar lumea știe la ce să se aștepte.
„Este exact ce vă spuneam: ne anunța, cu subiect și predicat, că vor tăia salarii și vor da afară 500.000 de bugetari (vezi și postările lui Florian Catu) și ne-a avertizat, anul trecut, însuși Orban că primul lucru pe care îl vă face PNL când va veni la guvernare, va fi să abroge legea salarizării.
Unde are domnul Orban o fractură de logică atunci când spune că salariile bugetarilor nu mai trebuie să crească, fiindcă cele din mediul privat sunt mai mici? Ani la rând, salariile la stat au fost mici, iar cele din privat la fel de mici. România era căutată pentru forța de muncă ieftină. Așa am rămas fără 4 milioane de cetățeni care au plecat acolo unde munca se plătește la adevărata valoare”, a scris Olguța Vasilescu, joi, pe Facebook.
Ea a adăugat că după ce Opoziția a mințit atunci când PSD-ALDE a votat legea salarizări, acum liberalii reproșează că sunt prea mari creșterile salariale.
„Faptul că guvernarea PSD-ALDE a votat legea salarizării despre care opoziția mințea cu nerușinare că prevede creșteri salariale infime, iar acum ne spune că sunt prea mari, a forțat mediul privat să crească salariile, cu atât mai mult cu cât deficitul de forță de muncă e uriaș. În același timp, s-a majorat salariul minim de la 1.250 lei la 2.080 lei pentru cei fără studii superioare, 2.350 lei pentru cei cu studii superioare, 3.000 lei pentru cei care lucrează în construcții, adică cel mai afectat sector de exodul forței de muncă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro