Oameni de afaceri din România: Cerem demisia comisarului Oettinger. Declarațiile lui arată lipsa de realism de la nivelul liderilor europeni
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere demisia imediată a comisarului UE al Energiei, Günther Oettinger, în urma declarației acestuia potrivit căreia România este o țară "neguvernabilă", precizând că aceasta arată lipsa de informații și realism la nivelul liderilor europeni.
“Respingem ca inadmisibilă declarația domnului comisar Günther Oettinger, declarație care aduce grave prejudicii unui stat membru al Uniunii Europene (UE), fără nicio justificare și în afara oricăror proceduri și cutume ale UE. Cerem Guvernului să solicite demisia imediată a comisarului pentru comportament contrar spiritului și realităților pe care se fundamentează UE. România este o țară democratică, stabilă politic, care parcurge un drum cu dificultăți majore generate de o destructurare haotică a economiei”, se arată într-un comuicat al AOAR.
Oettinger, și-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România și Bulgaria sunt “neguvernabile”, Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privința României și Bulgariei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro