O tânără din Baia Mare s-a întors din Norvegia pentru a-și face propriul business cu obiecte decorative din plante vii și așteaptă venituri de 20.000 de euro în 2018
Raluca Săcui a lucrat timp de opt ani în Norvegia alături de soțul ei, iar în 2016 s-a întors la Baia Mare, orașul natal, unde a investit 10.000 de euro într-o afacere cu green design, realizat hade-made din plante vii, precum mușchi și licheni, iar anul acesta așteaptă venituri de 20.000 de euro. Firma Frena General Design SRL-D a făcut-o în 2016, iar activitatea companiei a început în 2017.
“Nu aveam niciun motiv să mă întorc, aveam tot ce-mi doream acolo, dar dorul de casă și fiul meu, m-au făcut să mă întorc la Baia Mare. E trist să rămâi definitiv într-o țară, fără să încerci să faci ceva acasă la tine. Dacă am reușit să fac ceva în Norvegia, de ce nu aș reuși să fac și în România? Acolo cochetam cu industria imobiliară extrajob”, spune Raluca Săcui, fondatoarea brandului Frena Design.
Înainte să plece din România, Raluca Săcui era ospătar și în același timp studentă la Comunicare socială și relații publice. Când s-a întors în România a făcut un curs de design interior, unde a aflat despre obiectele decorative din plante vii. În prezent realizează tablouri decorative și pereții vii din mușchi sau licheni, copăcei și bonsai (arbori miniaturali). Din pasiunea pentru design, inițial a făcut obiecte decorative pentru prieteni, care au îndemant-o să își facă propria afacere. Astfel, a pornit la drum cu 10.000 de euro, iar până în prezent veniturile i s-au dublat. Cititi mai multe pe www.zf.ro