O profesie de invidiat: își petrec vara în România și o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlnești aproape niciodată cu iarna?

Misterele soiurilor românești de struguri i-au determinat pe Nora Iriarte și pe Hartley Smithers să își petreacă, din 2005 încoace, câte o jumătate de an în România. Cealaltă jumătate o petrec în Australia, lucrând pentru unul dintre cei mai mari producători de vinuri din lumea nouă.

„E poezie, matematică, nu cred că e prea multă chimie în vin, mai degrabă fizică – presarea, de pildă, este foarte importantă. Seamănă puțin gătitul – filosofia este aceeași cu a gătitului”, descriu vinificatorii cramelor Recaș modul în care se creează un vin, proces care poate dura ani întregi. Chiar dacă el vorbește cu un puternic accent australian, iar ea cu unul spaniol, Nora Iriarte și Hartley Smithers se completează reciproc. La fel cum se completează și în viile în care își petrec zi de zi: în România, la Cramele Recaș, cât și în Australia, când dă frigul peste viile din Timiș.
Originară din Spania, din Țara Bascilor, Nora Iriarte a studiat biologia, iar apoi, datorită unei burse pe care a obținut-o în Bordeaux,  a ajuns în lumea producției vinului. A lucrat acolo cu cei mai buni cercetători internaționali în domeniu apoi și-a început parcursul profesional la Rioja. L-a întâlnit pe Hartley Smithers la o cramă de mărime medie, unde aveau ca misiune construcția acesteia de la zero. Au stat acolo vreme de opt ani, apoi i s-a alăturat în drumul ce l-a adus și pe el în România, în 2005.
„Căutam un loc interesant unde să mă duc, lucram în Londra pe partea de importuri de vin și am aflat de această oportunitate, de a lucra cu Philip Cox de la Cramele Recaș. Primisem două oferte pentru a veni aici – în afară de Cramele Recaș, sosise una și de la un alt producător”, spune Smithers.
„Ne place să lucrăm cu varietățile românești de vinuri, acum mulți ani, când le-am descoperit, am fost foarte surprinși”, adaugă Nora Iriarte. Iar Hartley spune despre ea că a ales să își petreacă mare parte din timp datorită soiului Fetească Neagră, pe care îl descrie drept un soi de strugure dificil. „Când faci o treabă bună, este un soi care devine foarte recunoscător și foarte bun”, spune Nora, referindu-se la recoltă, care are nevoie de o vreme perfectă, fără prea multă sau prea puțină ploaie. Nora își amintește și că atunci când i-au dus șefului lor din Australia o sticlă de Fetească Neagră, a vrut să planteze acest soi – dar, evident, clima nu era cea potrivită.
Acum, viața lor se împarte între cele peste 1.000 de hectare de vie ale Cramelor Recaș, unde stau pe perioada verii, și Australia, unde pleacă în decembrie pentru a lucra în via Casella Wines, care produce mărcile Yellow Tail și Peter Lehmann, două dintre cele mai exportate vinuri australiene. Compania este de aproximativ cinci ori mai mare decât Cramele Recaș și este cunoscută ca un reper de bune practici în vinificație la nivel global.
Au o relație bună cu toți proprietarii afacerii (Ioan Georgiu, Gheorghe Iova, familia Cox), iar Narcis Georgiu, fiul lui Ioan Georgiu, care îi însoțește la interviu, glumește spunând că a fost primul lor translator: „De când sunt mic, am crescut în vița de vie; cei care lucrau via vorbeau româna, el vorbea engleza australiană, dar cred că timp de cinci ani la rând în perioada vintage am fost alături de Hartley, apoi și cu Nora o perioadă de timp; dar apoi au învățat și ei româna, așa că au scăpat de mine”, glumește el. De altfel, Hartley l-a inspirat pe fiul fondatorilor Recaș să își aleagă cariera: „Duminicile, când nu aveam bucătari la Recaș, găteam împreună la locuința lor din vie”. A continuat astfel să studieze în continuare mâncarea și vinurile, în California, la Institutul Culinar din Statele Unite și în Franța. Acum, Narcis Georgiu este somelier în cadrul companiei.
Cramele Recaș exportă în prezent jumătate din producție la nivel internațional, aceasta fiind însă o excepție pe piața locală – majoritatea producției cramelor românești fiind destinată producției locale. 
„Nu poți exporta vin românesc în cantități mari în țări precum Italia sau Franța, dar în Regatul Unit, Germania, unde sunt obișnuiți cu importurile de vin, sunt mult mai deschiși, ei apreciază raportul calitate/preț”, observă Smithers. Nora Iriarte completează spunând că producătorii români se raportează și ei la o concurență globală: „Competitorii noștri nu sunt doar țările europene, ci și Chile, Argentina, Australia, Africa de Sud, aceștia sunt competitorii reali. Vinul pe care îl exportăm este de obicei foarte proaspăt, foarte modern, iar competiția noastră este în aceste țări, nu în cele europene; deși și Italia este un competitor mare, e mai dificil cu cei care vin din Chile fiindcă vin cu un preț foarte scăzut și vinuri bune”, subliniază ea. 
Legat de modul în care se încadrează vinurile românești – lumea nouă (care vin din afara zonelor tradiționale de producție din Europa și Orientul Mijlociu, respectiv Argentina, Australia, Canada, Chile, Mexic, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Statele Unite) și lumea veche (cu o istorie îndelungată în producția de vin – Franța, Italia, Germania, Spania și Portugalia) – cei doi spun că acestea țin mai degrabă de noua lume a vinului, chiar dacă unii producători au o tradiție îndelungată. „Vinurile din România au o tradiție îndelungată, dar nu este o opinie obiectivă, când vorbești cu producătorii au o atitudine de lumea nouă: avem inițiativa Fetească Neagră, unde câțiva producători vorbesc unii cu ceilalți, este o inițiativă specifică noii lumi, cum fac în California pentru Pinot Noir, de exemplu, nu cred că în Bordeaux fac asta, or aceasta este o mentalitate a lumii noi.” Iar tânărul fiu al fondatorilor Recaș sintetizează etapa în care se află producția de vin de aici drept „noua lume veche”.
„Românii sunt deschiși la lucruri noi, aveți tradiții și trebuie să le păstrați, reprezintă rădăcinile țării, dar sunteți și foarte deschiși să faceți schimbări”, observă și Nora Iriarte. Potrivit Norei Iriarte, consumatorii români sunt din ce în ce mai educați în materie de vinuri. „Interesul pentru vin a crescut foarte mult în România, în urmă cu 10 ani nu erau wine baruri, de exemplu, dar acum sunt multe și magazine de vinuri; toate restaurantele mari au meniuri de vinuri”, observă ea.
În ceea ce îi privește pe consumatorii internaționali, cei doi observă că sunt din ce în ce mai sensibili la noutăți, dar și la raportul bun calitate/preț al vinurilor românești. Pe plan internațional, oamenii sunt din ce în ce mai interesați de vinurile naturale: „Chiar dacă nu sunt încă un trend în România, vor deveni în curând”.
În încheiere, i-am întrebat pe cei doi specialiști în vinuri cum recunoști un vin bun. „Dacă bei un pahar și apoi mai vrei unul, înseamnă că e un vin bun, dincolo de toate analizele specialiștilor”, crede Hartley Smithers. 

Cramele Recaș au fost înființate în anul 1991 și îi au ca proprietari pe Ioan Georgiu, Gheorghe Iova și pe familia Cox;
Viile Cramele Recaș se întind pe o suprafață de 1.300 de hectare;
Printre soiurile de struguri din podgoriile Cramele Recaș (Recaș și Miniș) se numără Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Feteasca Regală, Fetească Albă, Riesling Italian, Riesling de Rhein, Mustoasă de Maderat, Viognier, Tămâioasă Românească, Traminer, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Syrah, Fetească Neagră, Merlot, Novac, Negru de Drăgășani, Cadarcă;
Printre brandurile de vin ale Cramelor Recaș se numără – Schwaben Wein, Te iubesc, Castel Huniade, Domeniile Recaș, Regno Recaș, Sole, Selene, Muse, Solo Quinta, Cuvee Uberland, Conacul Ambrozy.
Sursa: crameromania.ro

Hartley Smithers este din Sydney, Australia și a studiat la Roseworthy College, Universitatea din Adelaide, Australia.
A lucrat în Australia, Spania, Cipru, Chile, Argentina și Zimbabwe.

Nora Iriarte este din Pamplona (Spania), a studiat la Facultatea de Oenologie din Bordeaux, Franța și este pasionată de vinuri.
A lucrat în Franța și în Spania la Rioja, Navarra.