O poză-document și un destin incredibil: întoarcerea din morți, după 9 ani. Jivago mutilat, episodul 3: președinte la Dinamo, criminal, torționar, tată de actriță celebră

Închipuiți-vă populația unui oraș întreg, să spunem Oradea, luată și transportată în Siberia. Peste 200.000 de soldați și ofițeri români, populația actuală a Oradei, au căzut prizonieri în timpul războiului din est purtat împotriva URSS, între iunie 1941 și  august 1944.

Rata mortalității acestora în lagărele de prizonieri s-a ridicat la 28%. Duși în minele de plumb din nordul arctic, unde săpau deseori doar cu mâinile goale, în cele de cărbuni din sudul Uniunii Sovietice sau în deșertul kazah, zeci de mii de români și-au lăsat oasele în Rusia. Alți 20.000 au acceptat să se întoarcă în țară în 1945, cu diviziile Tudor Vladimirescu și Horia Cloșca și Crișan, după ce au colaborat – forțați sau de bună voie – cu aliatul sovietic. Au fost, însă, și mii de ofițeri și soldați care au refuzat să fie tratați ca sclavi și, în consecință, s-au întors acasă după aproape un deceniu. Aceștia sunt eroii necunoscuți pe care regimul comunist i-a vrut distruși.

Printre ei s-a numărat și basarabeanul Guțu. Tatăl biologic al actriței Mariana Mihuț a supraviețuit încercuirii de la Cotul Donului și prizonieratului.

Citiți aici episodul 1: descrierea îngrozitoare făcută de Cornel Dinu fostului președinte de club de la Dinamo, Nicolae Mihuț

Șocul revenii în țară a ultimelor loturi de soldați români e descris monumental de Radu Mărculescu în cartea sa „Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”. Scriitorul, căpitan de artilerie, și camarazii săi capturați în 1942 la Stalingrad s-au întors în țară pe la Sighet, în vagoane de marfă închise cu lacăte, după 9 ani de calvar. Era 1951, iar România comunistă nu avea nevoie de stafiile trecutului:

Citiți aici episodul 2: cum a amenințat-o Nicolae Mihuț pe soția sa care refuza să semneze actele de divorț

„Ușa se deschise brusc, atât cât să apară în cadrul ei două personaje, ofițerul sovietic cu șapca albastră și un românaș în uniformă de ofițeri de grăniceri, dar cu stele pe epoleți (n.red. – uniforma de Securitate). Era primul român care ne întâmpina în țară. Fără a se sinchisi de noi, îl întrebă pe sovietic: „Skolko ștuk? („câte bucăți?”), iar acesta răspunse: tridțat („treizeci”). Românașul ne numără din ochi și cu creionul scrise ceva pe o bucată de hârtie, apoi, fără să ne arunce o privire sau să ne adreseze vreun cuvânt, trânti cu putere ușa și trase cu violență zăvoarele. Asta a fost tot. Așadar, iată și prima față de român cu care patria ne întâmpina după nouă ani de luptă, de suferință și de pribegie în serviciul ei”.

Citiți continuarea pe www.prosport.ro