O poveste fascinantă de succes: Antreprenorul român care a pornit de la zero, a reușit să se lupte cu multinaționalele și să câștige
Radu Timiș a influențat decisiv piața preparatelor de carne din România. A construit grupul Cris‑Tim, cu activități în principal în producția, distribuția și vânzarea preparatelor din carne.
Antreprenorul spune că s-a născut cu „simțul banilor”, iar un exemplu este faptul că părinții i-au dat bani doar în prima lună de studenție.
Este absolvent al Institutului Național de Educație Fizică și Sport din București, iar după terminarea studiilor a lucrat ca profesor în Oltenița vreme de trei ani.
La începutul lui 1990, s-a întors în București și s-a angajat timp de doi ani ca instructor sportiv la piscina fostului hotel București, actualul Radisson. Primii pași în antreprenoriat au fost făcuți în 1992, în domenii care nu au nicio legătură cu activitatea din prezent. Primele încercări nu au fost inspirate, pentru că a pierdut tot ce investise; în 1991 a deschis un chioș cu bani împrumutați, iar ideea de a produce mezeluri i-a venit după ce a întâmpinat dificultăți în aprovizionarea cu mărfuri.
A început producția de mezeluri și acesta a fost primul pas din construcția unei afaceri care are acum cele mai mari vânzări de preparate din carne de pe piață. Un punct de referință în istoria industriei a fost campania prin care a fost construită marca Salam Săsesc. Mica afacere începută în 1991 a prins proporții și s-a diversificat. În ultima perioadă, Timiș a ales noi direcții, investind în piscicultură, construcții, viticultură și agricultură ecologică.
CITITI MAI MULTE DESPRE RADU TIMIS AICI