Home Actualitate O nouă țară, mai aproape de negocierile...
Actualitate

O nouă țară, mai aproape de negocierile pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Cine ar putea completa lista statelor UE

Consiliul de Stabilizare și Asociere din cadrul Uniunii Europene a anunțat miercuri că Albania a înregistrat progrese semnificative în perspectiva negocierilor de aderare la Blocul comunitar, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene.

O nouă țară, mai aproape de negocierile pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Cine ar putea completa lista statelor UE
O nouă țară, mai aproape de negocierile pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Cine ar putea completa lista statelor UE · Foto: Business Magazin

În cadrul celei de-a noua întruniri, Consiliul de Stabilizare și Asociere a precizat că Albania “a progresat în vederea îndeplinirii criteriilor pentru aderare la UE și, în ansamblu, progresul constant a fost înregistrat în cele cinci domenii prioritare pentru deschiderea negocierilor de aderare”.

Consiliul a mai notat că “în baza progresului privind îndeplinirea priorităților și implementarea reformei din justiție, în special reevaluarea judecătorilor și a procurorilor, recomandăm deschiderea negocierilor de aderare cu Albania”.

Citește continuarea pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună