O nouă suspendare? Pe ce mizează politicienii în campania pentru parlamentare

PSD și o parte din PNL au ales să-și recâștige electoratul dezamăgit victimizându-se și aruncând vina pe presiunile UE și ale SUA pentru propria lor lege de organizare a referendumului (care păstrase mult blamatul cvorum de prezență mult înainte de orice presiune externă) și pentru faptul că au acceptat decizia CCR, în loc să încalce legea urmând rușinoasele aberații juridice ale unui Ioan Ghișe. Această tactică poate demobiliza însă un electorat dispus să conchidă că indiferent cu cine ar vota, tot “străinii” decid cine conduce România.

PC (Dan Voiculescu) și cealaltă parte a PNL (Antonescu-Fenechiu) au ales asmuțirea cetățenilor la proteste și chemarea la o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, așa încât referendumul pentru demitere să fie organizat împreună cu alegerile. Această tactică poate agasa electoratul deja iritat de eșecul aventurii în care USL i-a atras în vară și sătul de suspendarea lui Băsescu ca unică temă existentă pe scena politică.

De cealaltă parte, nou-născuta alianță a dreptei (PDL, ICCD, NR, PNȚCD, FCD) nu se arată nici ea dornică să iasă din retorica referendumului, acuzând încă din textul manifestului de lansare că “forțele trecutului s-au coalizat împotriva statului de drept și a justiției” și că “destinul național și euro-atlantic al României este pus sub semnul întrebării”, astfel încât este necesară o contra-alianță a forțelor de centru-dreapta.

Această tactică reduce noua alianță la un fel de USL pe dos, având ca unic scop anihilarea adversarului, în numele ideii – patentate deja de USL – că electoratul trebuie să voteze cu orice preț cu “noi”, numai ca să scape de “ei”, iar orice cârtire la adresa candidaților propuși e interzisă, fiindcă dă apă la moară adversarului. Primitiv? Da, dar explicabil atât pentru USL, cât și pentru alianța dreptei: participarea pe cont propriu la niște alegeri tratate ca un proces electoral normal și nu ca o acțiune eroică de salvare a țării nu ar asigura nici pentru PSD majoritatea în Parlament, nici pentru PDL un statut solid în opoziție, nemaivorbind de visul democraților de a recâștiga majoritatea ca în 2004 și 2008, eventual cu PP-DD pe post de “soluție imorală”.