O nouă eră: Una dintre cele mai controversate legi, a Internetului Suveran, a intrat în vigoare în Rusia. Ce înseamnă asta
O lege controversată privind crearea unui internet suveran, promulgată de președintele rus Vladimir Putin la începutul lunii mai și care permite statului rus să deconecteze țara de la rețelele de internet globale, a intrat vineri în vigoare în Rusia, relatează…
O lege controversată privind crearea unui internet suveran, promulgată de președintele rus Vladimir Putin la începutul lunii mai și care permite statului rus să deconecteze țara de la rețelele de internet globale, a intrat vineri în vigoare în Rusia, relatează site-ul agenției Dpa.
Guvernul intenționează să creeze infrastructură pentru “un internet suveran”, prezentat ca o necesitate în combaterea atacurilor cibernetice efectuate din afara granițelor ruse.
Criticii legii susțin însă că aceasta reprezintă un pas în direcția cenzurii.
“Este pentru prima dată când statul are control complet asupra internetului”, a declarat Alexander Isavnin, expert în cadrul organizației anti-cenzură Roskomsvoboda.
Parlamentul rus a adoptat în luna aprilie o lege care obligă platformele de socializare online să aibă serverele în Rusia.
Isavnin explică faptul că, deși înainte furnizorii de servicii internet puteau să opereze sub condițiile pieței libere, statul rus poate exercita acum control direct.
Traficul web din Rusia va fi acum direcționat prin platforme care se află în țară. Furnizorii de servicii internet sunt obligați să instaleze echipamentul necesar pentru efectuarea acestei tranziții.
Mai multe site-uri care aparțin opoziției au fost deja blocate, în timp ce mulți ruși se tem că țara va deveni izolată din punct de vedere digital.
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitri Peskov, a susținut anterior că Rusia nu intenționează să se deconecteze de la internet, însă se pregătește pentru posibilele amenințări.
Vladimir Putin a argumentat că legea reprezintă o măsură de securitate națională.