O nouă criză: reacția Arabiei Saudite la presiunile Vestului ar putea aduce durere pentru toată lumea. Cât rău poate face Arabia Saudită economiei mondiale?
În condițiile în care Arabia Saudită neagă orice rol în dispariția bruscă a unui jurnalist important, promițând să reacționeze în fața oricăror sancțiuni, există șanse în creștere ca criza să se adâncească, cu efecte la nivelul întregii economii mondiale, scrie CNBC.
În weekend, întreaga lume a reacționat față de dispariția lui Jamal Khashoggi, editorialist Washington Post și critic al guvernului saudit. Vestul a amenințat cu sancșiuni împotriva regatului, suspectat că ar fi capturat jurnalistul la un consulat saudit din Istanbul.
Guvernele britanic, francez și german au cerut o “investigație credibilă pentru stabilirea adevărului și identificarea și tragerea la răspundere a celor responsabili de dispariția lui Jamal Khashoggi.
Deși Arabia Saudită a negat ferm orice implicare, Riadul pare că se află în spatele dispariției jurnalistului.
Potrivit unui oficial saudit citat de Bloomberg, Riadul a lansat o anchetă internă în acest caz.
Analiștii spun că orice încercare de izolare a regatului la nivel internațional nu ar fi una ușoară și ar putea genera consecințe pentru tot restul lumii, potrivit CNBC.
Teoretic, o escaladare a tensiunilor ar putea trimite prețurile petrolului puternic în sus, da peste cap procesul de pace din Orientul Mijlociu și eforturile internaționale de ținere sub control a Iranului. Administrația Trump încearcă din răsputeri să scoată petrolul iranian de pe piață și se bazează pe Arabia Saudită să-și menșină producția pentru a menține prețul petrolului sub control.
În același timp, SUA și Arabia Saudită au semnat un acord în domeniul armelor de 350 mld $ pe 10 ani, solidificându-și alianța.