O nouă anomalie pe piața muncii: firmele au un „gentlemen’s agreement“cu angajații care pleacă pe timp de vară la muncă în străinătate prin care îi primesc înapoi după câteva luni
Nevoia de personal din anumite sectoare i-a determinat pe angajatori să devină mai toleranți, dezvoltând o nouă anomalie pe piața muncii: firmele din producție își lasă o parte dintre angajați să plece la muncă în străinătate pe perioada verii, asigurându-i…
Nevoia de personal din anumite sectoare i-a determinat pe angajatori să devină mai toleranți, dezvoltând o nouă anomalie pe piața muncii: firmele din producție își lasă o parte dintre angajați să plece la muncă în străinătate pe perioada verii, asigurându-i că îi primesc înapoi când se întorc.
Deficitul mare de personal, întâlnit în special în rândul angajatorilor din producție din centrul și din vestul țării, a conturat o practică inedită care începe să fie din ce în ce mai des folosită de către angajatori: angajații își pot lua „concediu“ când vor să meargă să lucreze în străinătate și să obțină, temporar, venituri mai mari.
„Una dintre anomaliile de pe piața muncii este înțelegerea angajatorilor cu privire la dorința oamenilor de a pleca să lucreze pentru câteva luni în afara țării. Practic, angajatorii au «semnat» un «gentlemen’s agreement» cu angajații, astfel încât aceștia să revină la locul de muncă după experiența din străinătate. Astfel, angajatorul este fericit că angajatul se integrează imediat, fără a avea nevoie de perioadă de acomodare“, a explicat Andrei Luca, operations manager al firmei de recrutare și închiriere de forță de muncă în regim temporar Gi Group România, care are aproximativ 2.500 de angajați.