O întrebare incomodă: Ce taxe trebuie să plătească miliardarii societății care le-a permis să își construiască averi personale ce rivalizează cu economia unor țări?

De-a lungul ultimelor decenii, California și-a impus agenda politică asupra restului Statelor Unite și, în multe privințe, asupra lumii occidentale. De la protecția mediului la drepturile comunității LGBTQ și reforma justiției, statul a fost adesea laboratorul unor transformări sociale majore, scrie Bloomberg.

Acum, următoarea etapă a bătăliei privind inegalitatea veniturilor pare să înceapă tot aici. Întrebarea este clară: cât ar trebui să plătească cei foarte bogați și ce responsabilitate au în susținerea unui sistem social aflat sub presiune ?

Vara trecută, cel mai mare sindicat al angajaților din sănătate din California a analizat impactul proiectului legislativ promovat de administrația Trump, One Big Beautiful Bill Act, și a concluzionat că acesta ar crea un gol de 150 de miliarde de dolari în sistemul de sănătate al statului în următorii zece ani.

Pentru a evita închiderea spitalelor rurale, pierderea locurilor de muncă pentru asistente și excluderea a milioane de persoane din sistemele de asigurare, sindicatul a lansat o inițiativă de vot denumită 2026 Billionaire Tax Act. Propunerea prevede o taxă unică de 5% aplicată averilor rezidenților cu o valoare netă de cel puțin 1,1 miliarde de dolari, care se poate achita în rate anuale de 1% pe parcursul a cinci ani.

Reacția a fost imediată.

Fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, și-au schimbat reședinta pentru a evita taxele.

David Sacks, responsabil la Casa Albă pentru inteligență artificială și criptomonede, a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos:

„Aceasta nu este o taxă, este confiscare de active”, adăugând că nu înțelege de ce statul ar avea nevoie de venituri suplimentare.

Lideri locali de afaceri, inclusiv unii dintre miliardarii care părăsesc statul, au direcționat fonduri către comitete politice pentru a bloca inițiativa înainte ca aceasta să strângă cele aproape 900.000 de semnături necesare pentru a ajunge pe buletinul de vot din noiembrie.

Guvernatorul Gavin Newsom se află într-o poziție delicată. Deși susține în general o impozitare mai progresivă, el se opune acestei propuneri, în pofida sprijinului de care se bucură în rândul unei părți a electoratului său.

Emmanuel Saez, economist la University of California, Berkeley, implicat în elaborarea inițiativei, admite amploarea reacției.

„Mă așteptam să atragă atenția, dar nu mă așteptam să se inflameze atât de repede”, spune acesta.

El descrie inițiativa drept expresia cea mai dură a dezbaterii despre redistribuire.

„Miliardarii sunt cei care au câștigat cel mai mult în această economie, iar întrebarea este dacă vor contribui mai mult pentru a susține programele care îi ajută în principal pe cei din jumătatea inferioară a societății.”

California nu este singurul stat care caută soluții fiscale pentru a-și echilibra bugetele. În Michigan, Rhode Island, Virginia și Washington se discută taxe pentru cei mai bogați sau impozite speciale pe active financiare precum acțiuni și obligațiuni. La New York, primarul Zohran Mamdani a făcut campanie pentru majorarea cu 2% a impozitului pe venit pentru persoanele care câștigă peste un milion de dolari anual, comparând deficitul bugetar estimat cu dificultățile extreme cu care orașul s-a confruntat după criza financiară globală din 2008.

În spatele acestor inițiative se află o realitate statistică greu de ignorat. Potrivit unui studiu publicat de Saez și alți economiști de la Berkeley, averea cumulată a celor mai bogate 400 de familii americane reprezenta în 1982 aproximativ 2% din produsul intern brut al SUA. Astăzi, ponderea a ajuns la 20%.

În aceeași perioadă, averea lor medie, ajustată cu inflația, a crescut cu 7,5% anual, în timp ce veniturile americanilor obișnuiți au avansat cu doar 1,5% pe an.

În acest context, listarea planificată a noii companii rezultate din fuziunea SpaceX și xAI ar putea face ca Elon Musk să devină primul trilionar din lume.

Pe măsură ce averile cresc, devine tot mai vizibil faptul că sistemele fiscale din SUA și Europa nu taxează eficient marile averi. În 2011, Warren Buffett scria în The New York Times că secretara sa plătea o rată efectivă de impozitare mai mare decât el.

 „Averile uriașe, de tip dinastic, nu sunt de dorit pentru societatea noastră”, argumenta investitorul.

Michael Bloomberg a propus și el creșterea impozitelor pentru cei bogați în campania prezidențială din 2020. Iar fostul senator republican Mitt Romney a sugerat taxarea câștigurilor de capital la momentul decesului și condiționarea beneficiilor Medicare și Social Security de nivelul veniturilor.

Problema centrală, susțin criticii sistemului actual, este că salariile sunt ușor de impozitat, în timp ce acțiunile și alte investiții sunt taxate doar la vânzare. Astfel, fondatori și directori executivi cu salarii relativ mici, dar cu pachete consistente de acțiuni, pot evita plata unor sume importante, mai ales că pot contracta împrumuturi garantate cu aceste active fără a le vinde.

Potrivit studiului economiștilor de la Berkeley, rata efectivă de impozitare pentru primele 100 cele mai bogate gospodării din SUA este în medie de 22%, comparativ cu 30% pentru populația generală și 45% pentru cei care obțin majoritatea veniturilor din salarii.

Ray Madoff, profesor la Boston College Law School, sintetizează situația astfel:

„Problema este că sistemul nostru fiscal a evoluat în așa fel încât cei mai bogați americani nu mai sunt obligați, în practică, să plătească impozite.”

Totuși, numeroși experți avertizează că taxele pe avere la nivel de stat pot fi ineficiente. Miliardarii sunt mobili și pot schimba rapid jurisdicția fiscală. În plus, evaluarea activelor nelistate, a colecțiilor de artă sau a altor bunuri rare ar pune presiune pe administrațiile fiscale.

Unii economiști susțin că soluția ar trebui să vină la nivel federal, prin taxarea câștigurilor de capital similar veniturilor obișnuite și prin impozitarea acestora la momentul decesului, practică aplicată deja în țări precum Canada, Japonia și Coreea de Sud.

Din punct de vedere economic, argumentele pentru o impozitare mai fermă a marilor averi par consistente. Din punct de vedere politic însă, ecuația este complicată. În 2022, când democrații controlau ambele camere ale Congresului și președinția, propunerile de majorare a taxelor pentru cei foarte bogați nu au avansat.

Rămâne de văzut dacă presiunea deficitelor bugetare și riscul reducerii programelor sociale vor forța un consens. În lipsa unei reforme federale, inițiative precum cea din California ar putea deveni tot mai frecvente.