O importantă agenție de travel din România și-a anunțat turiștii printr-un email că intră în insolvență și că nu le va onora vacanțele cumpărate
“Relativ la pachetele turistice achiziționate de dumneavoastră vă anunțăm că începând din 16.08.2016, societatea Genius Travel se află în stare de insolvență de fapt, urmând ca până la data de 19.08.2016 să depunem la Tribunalul București o cerere de deschidere…
“Relativ la pachetele turistice achiziționate de dumneavoastră vă anunțăm că începând din 16.08.2016, societatea Genius Travel se află în stare de insolvență de fapt, urmând ca până la data de 19.08.2016 să depunem la Tribunalul București o cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Sumele plătite de dumnevoastră vor fi înscrise în listele cu creditori ale societății și veți fi citat ulterior de către administratorul judiciar, pentru a vă înscrie la masa credală. Totodată, va rugăm sa nu mai efectuați călătoria aferentă pachetului turistic pentru că aceasta nu a mai putut fi plătită din motivele descrise mai sus. Ne cerem scuze pentru situația creată!”, așa arată mesajul dintr-un email trimis de agenția de turism Genius Travel (membră ANAT) unui client care a cumpărat o vacanță în Bulgaria pentru luna august.
Acesta este însă al treilea email primit de turistul, care a direcționat mesajul către ZF.
La Tribunalul București nu figura nicio cerere pentru intrare în insolvență până ieri.
Primul mesaj, din data de 12 august, transmitea clientului să nu mai plece în vacanță pentru că agenția va intra în insolvență, fiind similar cu cel de sus, în timp ce al doilea, transmis la o zi distanță, menționa că situația s-a rezolvat și încuraja efectuarea călătoriei.
“Vă rugăm sa ignorați notificarea anterioară (cea prin care agenția menționa că nu a plătit călătoria-n.red) și vă informăm că situația a fost remediată și că vă puteți efectua vacanțele achiziționate prin Genius Travel în condițiile contractului pe care l-ați încheiat cu societatatea noastră”.
Contactat de ZF, Ștefan Bogdan, acționar al agenției Genius Travel, nu a dorit să lămurească situația, menționând că “este o problemă internă”. Datele de la Registrul Comerțului arată că Ștefan Bogdan deține 20% din acțiunile Genius Travel, iar un pachet de 80% este controlat de Ionuț Costea.