O firmă asociată cu numele lui Puiu Popoviciu dezvoltă un imobil de birouri lângă Magheru
Wellkept Imobiliare, o firmă controlată de o societate înregistrată în Cipru și asociată cu numele omului de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, a început construcția unei clădiri de birouri cu cinci etaje pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din centrul Bucureștiului, vizavi de Sala Dalles.
Tatika Investments deține 90% din firma Wellkept Imobiliare, restul titlurilor fiind în posesia lui Andrei Bejenaru.
Potrivit datelor Wellkept Imobiliare firmei transmise MEDIAFAX, proiectul Bălcescu 17A va fi realizat pe un teren cu o suprafață de doar 333 metri pătrați.
Potrivit Planului Urbanistic Zonal, terenul se află într-o zonă istorică protejată. Documentația care a stat la baza aprobării PUZ-ului propunea construirea imobilului astfel încât să asigure crearea unei căi de acces spre Sala “Omnia” aflată în imediata vecinătate a terenului. Lângă teren este amplasat un imobil, în stare avansată de degradare, aflat pe lista monumentelor istorice.
Proiectul dezvoltat de Wellkept Imobiliare va cuprinde spații de tip comercial și de birouri, clădirea în ansamblul ei având caracteristici arhitecturale, dar și funcționale care se potrivesc cu modelele de afaceri ale întreprinderilor mici și mijlocii sau ale practicienilor individuali având partiționări cuprinse între 237 și 290 metri pătrați pe etaj.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro