O angajată concediată fără temei dintr-o firmă din România a primit salariul pe doi ani însemnând plăți compensatorii

“Angajatorul pune condițiile la angajare. La plecare, le pune angajatul”, spune Carmen Știrbu, senior associate în cadrul casei de avocatură Schoenherr și Asociații.

Companiile continuă să facă ordine nu doar în rândul angajaților din posturile de execuție, ci și în rândul celor ce îi conduc. Uneori, prezența lor pe statul de plată nu s-a mai justificat și sub pretextul “optimizării costurilor” angajații au ieșit din schemă. “Cei mai mulți se simt nedreptățiți și spun că au fost concediați abuziv, iar alții nu vor decât să se răzbune pe fostul angajator”, spunea anterior avocatul Iulian Pătrășcanu.

Radu Furnică, președintele firmei Leadership Development Solution, care a recrutat de-a lungul carierei peste 600 de manageri de top, spune că profilul managerilor cu cele mai multe șanse de a încheia o clauză de exit este extrem de exclusivist și indică personajele cu funcții de președinte sau vicepreședinte de companie, din domenii puternice, precum serviciile financiare, și cu experiență de măcar 20 de ani în spate. La plecare, aceștia pot primi între șase și 12 salarii compensatorii, în funcție de poziția ocupată și de negocierea initială.

Există totuși și cazuri ce ies din tipare. “Discutam cu un manager din FMCG, care îmi spunea că și-a negociat în contract o clauză de exit de 15 salarii compensatorii”, spune George Butunoiu, head hunter-ul ce conduce firma de executive search George Butunoiu Ltd.. Sunt însă mai rare și nu sunt legate atât de practicile specifice domeniului sau companiei, ci de cât de dorit a fost managerul respectiv la momentul angajării.

Angajații lipsiți de acest “privilegiu” stabilesc abia la final o sumă pentru care sunt dispuși să plece. Uneori, pretențiile managerilor depășesc orice imaginație. “Cel mai exotic caz pe care l-am avut a fost al unei femei manager din telecom, care a cerut 99 de salarii compensatorii. Până la urmă, a primit doar 24″, povestește avocatul Iulian Pătrășcanu. El mai spune că în topul celor mai războinici angajați, femeile ocupă de departe locul fruntaș, majoritatea acceptând cu greu faptul că nu mai sunt dorite sau utile în companie.

În alte cazuri, când este vorba de companii multinaționale, plata salariilor compensatorii se face conform unei alinieri la politica centrală a companiei-mamă. “Am avut un client, manager de bancă, restructurat și care la plecare a primit nu cât erau dispuși să-i ofere șefii săi locali, adică două salarii compensatorii, ci valoarea stabilita prin politica de la nivel global, adică cinci salarii compensatorii”, își amintește Pătrășcanu. În acest caz, conflictul de muncă nu a mai ajuns până în instanță, ci s-a consumat în spatele ușilor închise, în urma unor negocieri la sânge, asistate de avocați. “Sunt și cazuri când discuțiile sunt imposibile, iar reacțiile managerilor sunt surprinzătoare. Am mers, la un moment dat, cu un client la negociere, iar fostul său șef a luat foc când a văzut ca a venit cu avocatul și a avut o ieșire nervoasă”, afirma Pătrășcanu.

Multe companii au fost nevoite să plătească din greu pentru decizia de a concedia, după ce foștii angajați și-au cerut drepturile în instanță. Nouă din zece cazuri ce ajung în fața judecătorilor se termină cu câștigul salariatului, nu doar pentru că legislația muncii îi este favorabilă acestuia, ci și pentru că în companii sunt multe nereguli în ceea ce priveste relatțile dintre angajați și angajatori.