O alianță de bănci și companii rusești și chineze țintesc vânzarea a 5% din Aramco, cea mai mare companie exportatoare de petrol din lume
Un număr de bănci rusești și o alianță de fonduri de investiții din Rusia și din China intenționează să participe la oferta publică inițială de vânzare a acțiunilor companiei saudite Aramco, cea mai mare exportatoare de petrol din lume.
Arabia Saudită intenționează să vândă în jur de 5% din acțiunile companiei în cadrul unei oferte care ar putea reprezenta un record, arată Bloomberg.
Câteva bănci, dar și alte entități din Rusia sunt interesate să investească în acțiuni Aramco, a declarat Kiril Dimitriev, directorul executiv al Russian Direct Investment Fund, la Riyad. „Și nu numai acestea, pentru că avem un fond de investiții ruso-chinez, prin intermediul căruia si-au manifestat interesul o serie de companii de top din China”, a spus Dimitriev.
Rusia și Arabia Saudită, cei mai mari producători de petrol din lume, au renunțat la rivalitate și au format o alianță care încearcă să urce prețurile petrolului, în ciuda competiției americane. Cele două state au încheiat un acord de reducere a producției până la finele acestui an.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro