O agenție americană de mediu susține că austriecii se aprovizionează cu lemn din parcurile naționale ale României
Agenția americană pentru Investigații de Mediu (EIA) acuză compania Schweighofer că s-ar aproviziona cu material lemnos provenit din parcurile naționale ale României. Potrivit EIA, compania austriacă se aprovizionează de la 250 de depozite de bușteni și astfel nu ar avea un control al lemnului.
„Schweighofer se aprovizionează cu lemn de la peste 250 de depozite de bușteni diferite de pe întreg teritoriul României, după ce și-a vândut o mare parte din terenurile forestiere și majoritatea depozitelor de bușteni proprii. Aceste depozite sunt firme locale, independente, având fiecare propriile practici și standarde de aprovizionare. În acest fel, Compania Schweighofer nu deține niciun control privind traseul lemnului, de la pădurea de origine și nu poate, astfel, să excludă lemnul provenit din surse ilegale sau din parcuri naționale ori alte zone protejate”, se arată într-un raport al EIA, prezentat, marți, într-o coferință organizată de Declic.
De asemenea, EIA acuză și companiile Kronospan și Egger de aceleași practici, potrivit Mediafax.
Potrivit investigației EIA, furnizorii de lemn ai firmei Schweighofer ar fi transportat peste 35.000 metri cubi de lemn provenit doar din două parcuri naționale în decursul a 18 luni, începând din ianuarie 2017, până în iunie 2018.
„EIA a analizat 18 luni de date de pe site-ul Inspectorul Pădurii și a identificat peste 50 de zone de exploatare forestieră din două parcuri naționale din nordul României, de unde furnizorii Schweighofer se aprovizionează în mod regulat cu lemn”, se mai arată în raportul EIA.
Potrivit sursei citate, România ar fi pierdut, din 2005 și până în prezent, aproximativ 200.000 de hectare de păduri virgine.
Cititi mai multe pe www.descopera.ro