Numărul locurilor de muncă vacante a crescut în trimestrul al doilea. În ce domenii se află cele mai multe posturi
Numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 2.300 în trimestrul al doilea, față de primele trei luni ale acestui an, ajungând la 47.400, cea mai mare rată a posturilor vacante fiind în administrație publică, informează, miercuri, Institutul Național de Statistică (INS).
În trimestrul al doilea al acestui an, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,06 la sută, în creștere cu 0,03 puncte procentuale față de trimestrul precedent.
Astfel, numărul posturilor vacante a fost de 47.400, în creștere cu 2.300 față de trimestrul anterior. Comparativ cu același trimestru al anului trecut, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,22 puncte procentuale, iar numărul posturilor vacante a crescut cu 11.100.
În trimestrul al doilea, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administrația publică (3,17 la sută) și în alte activități de servicii (2,50 la sută), iar în industria prelucrătoare s-au concentrat aproape 30 la sută din numărul total al posturilor vacante (14.100).
De asemenea, sectorul bugetar a însumat peste o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 8.000 de posturi se regăsesc în administrația publică, 6.000 în sănătate și asistență socială, respectiv 2.200 în învățământ.
La polul opus, cele mai mici valori, atât în ceea ce privește rata cât și numărul locurilor de muncă vacante, s-au regăsit în industria extractivă (0,10 la sută), urmată de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (0,15 la sută).
Prin comparație cu trimestrul precedent cele mai semnificative creșteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+0,22 puncte procentuale), respectiv în industria prelucrătoare (+0,17 puncte procentuale).
În ceea ce privește numărul posturilor, cele mai importante creșteri s-au regăsit în activitățile din industria prelucrătoare (+2.100), respectiv din comerț (+500).
Diminuări ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în activități profesionale, științifice și tehnice (-0,29 puncte procentuale), urmate de industria extractivă (-0,16 puncte procentuale), iar în cea ce privește numărul posturilor în construcții, respectiv în transport și depozitare (-400 posturi vacante pentru fiecare în parte).
Față de același trimestru al anului anterior, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat creșteri importante în activitățile de spectacole, culturale și recreative (+0,93 puncte procentuale), respectiv în administrația publică (+0,74 puncte procentuale), iar diminuarea cea mai relevantă a fost în hoteluri și restaurante (-0,09 puncte procentuale).
De asemenea, numărul posturilor vacante a crescut în industria prelucrătoare (+3.600), respectiv în administrația publică (+2.100), iar în învățământ (-300) s-a observat cea mai relevantă scădere.