Home Actualitate Noul Renault ZOE, 100% electric, disponi...
Actualitate

Noul Renault ZOE, 100% electric, disponibil de luni în România. Care va fi prețul mașinii

Modelul Renault ZOE, 100% electric, este disponibil de luni în România la prețuri de la 16.855 euro, fără TVA, la care se adaugă costul cu închirierea bateriei, a anunțat constructorul francez.

Autoturismul poate fi încărcat complet în 30 de minute, aria de acțiune fiind cuprinsă între 100 km și 150 km, în funcție de stilul de condus și de condițiile meteo.

Prețul pentru închirierea bateriei începe de la 79 euro/lună.

În România, Renault ZOE este disponibil în două versiuni: ZEN și LIFE. Prețurile de lista pornesc de la 16.855 euro, fără TVA, pentru versiunea LIFE și 17.742 euro pentru ZEN, la care se adaugă costul lunar de închiriere al bateriei.

Renault ZOE completează gama de vehicule electrice ale mărcii franceze, alături de Kangoo ZE și Twizy.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună