Noul director Oltchim: În două săptămâni trebuie să repornim instalațiile și să plătim salariile. Mâine Victor Ponta va arăta planul de finanțare a combinatului
Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, a declarat, miercuri, că va avea discuții cu băncile pentru a fi deblocate conturile combinatului, astfel încât în termen de două săptămâni să fie repornite instalațiile și să fie plătite salariile restante.
“Știu sigur că mâine (n.r. – joi) va fi o declarație a domnului Victor Ponta care va arăta planul de finanțare a Oltchim. O să am discuții cu băncile pentru a fi deblocate conturile ca să plătim salariile, o să le cer un time out, iar în termen de două săptămâni trebuie să repornim instalațiile și să plătim salariile. Trebuie să găsesc o cale de rezolvare și să pornim Oltchim”, a spus Mihai Bălan. Noul director al Oltchim a afirmat că trebuie recâștigate piețele pierdute, întrucât prin oprirea producției s-au pierdut contracte. De asemenea, Bălan a precizat că în următoarele șase luni nu vor fi restructurări. “Dacă reușesc să-l aduc la zero e perfect, sunt un optimist, îmi dau seama că e o mare provocare, sunt necesare șase luni pentru repornire și readucere pe un anumit palier, nu vor fi restructurări în aceste șase luni. Trebuie reanalizate contractele, s-au pierdut contracte prin oprirea producției, le vom negocia și vom recâștiga piețele temporar pierdute”, a mai spus Mihai Bălan.