Home Cover story Noua mobilitate urbană. Trotineta, scute...
Cover story

Noua mobilitate urbană. Trotineta, scuterul, skateboardul și segway-ul au devenit cool

Moda transportului pe două roți, care a cuprins România urbană în ultimii ani, a crescut mare și s-a diversificat. Bicicleta a devenit un mijloc de transport vizibil și nelipsit de pe străzi. Au devenit cool trotineta, scuterul, skateboardul, segway-ul sau mașina electrică. Cât de dispuși sunt românii să renunțe la condusul mașinii și să încurajeze mijloacele de transport alternative?

Noua mobilitate urbană. Trotineta, scuterul, skateboardul și segway-ul au devenit cool
Noua mobilitate urbană. Trotineta, scuterul, skateboardul și segway-ul au devenit cool · Foto: Business Magazin


Sorin Kertesz, fondatorul Biciclop, a venit la interviu pe o bicicletă atipică: verde, în formă de triunghi, pliabilă. Îmi spune că se numește Strida și costă cam 500 de euro. Există și modele mai scumpe, de la 600-800 de euro. „Din cauza designului și a formei mai ciudate, sunt alese de oameni cât mai avangardiști, mai progresivi, oameni mai înclinați mai mult spre design sau pur și simplu sunt cei care vor să aducă ceva nou, diferit.“ Sorin Kertesz a început afacerea cu biciclete chiar odată cu debutul crizei, în 2008, după ce a lucrat în domeniul consultanței de business și management, mai întâi la Banca Mondială, apoi în cadrul companiei de consultanță Accenture.

A ales să lanseze businessul după ce, în căutarea unei biciclete pe care să o dăruiască unei prietene, a observat că nu existau magazine specializate pe astfel de produse. Biciclop este importator și distribuitor al unor branduri vestice și realizează cea mai mare parte a afacerilor din magazinul plasat pe Calea Dorobanților. De un an, are  marca proprie, Deoras, „un mix între bicicletele de șosea și cele de oraș“. A ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 400.000 de euro și speră să atingă milionul în doi ani. Modelul acesta atipic oferă, potrivit lui, o poziție mai corectă decât pe alte biciclete pentru deplasarea în oraș. „Pliabilele oferă cea mai corectă poziție, cu spatele drept, care te avantajează în oraș nu doar din cauze biologice, ci și pentru că ești mai sus, vezi mai bine peste mașini în trafic și ești și tu mai bine văzut, îți crește siguranța față de o cursieră, de pildă, unde nu ești văzut foarte bine“, observă Sorin Kertesz.

Poziția este una din diferențele esențiale dintre o bicicletă de oraș, o cursieră sau una de munte și e diferența cel mai mult sesizabilă pentru utilizatori, aspect mai greu de înțeles de majoritatea bicicliștilor români care, din cauza infrastructurii, își cumpără biciclete tip mountain bike pentru a merge prin oraș. „Dacă ne uităm la străzile din Amsterdam, Copenhaga, Germania, vedem că aproape toate bicicletele de pe stradă sunt citybike-uri, la noi sunt predominant mountain bike-uri“, spune antreprenorul. Pe piața autohtonă intervine și slaba putere de cumpărare: în 10% din cazuri utilizatorul vrea să iasă și off-road în timpul liber, iar majoritatea nu își permit o a doua bicicletă. Astfel, dacă la începutul firmei s-a concentrat exclusiv pe vânzarea de biciclete de oraș, după modelele vestice, acum în magazinele sale se găsesc și modele mountain bike. El încearcă totuși să le explice clienților diferențele în momentul cumpărării.

Trendul mersului cu bicicleta în oraș a căpătat avânt odată cu criza, pe fondul problemelor financiare, al creșterii prețului carburantului, dar și al modei. În 2010, o copertă a Business Magazin analiza „România pe bicicletă“, moment în care un sfert dintre gospodăriile românești aveau bicicletă. Lipsa unor date ale Institutului Național de Statistică ne îndeamnă să ne uităm spre studiul realizat la nivel european în 2012 de Asociația Europeană a Producătorilor de componente pentru biciclete Coliped, din care aflăm că în România s-au vândut în 2012 circa 380.000 de biciclete noi, număr ce întrece de departe înmatriculările de mașini, aflate la 66.435 de unități, în cel de al cincilea an de scădere consecutivă a vânzărilor auto.

România este în continuare întrecută de țări precum Austria (410.000 de biciclete vândute), Belgia (450.000 de biciclete vândute), Olanda (1,03 milioane de biciclete vândute) sau Germania (aflată în fruntea clasamentului cu 3,966 milioane biciclete vândute). Totuși, afacerile din domeniul bicicletelor au mers bine și în România: firmele specializate pe velo au înregistrat vânzări în creștere și și-au diversificat oferta de produse și servicii, de la accesorii până la biciclete care costă cât o mașină. Totuși, chiar dacă bicicliștii de pe străzile orașelor par mulți, procentul lor ne plasează printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la capitolul vânzări. Stăm mult mai bine cu producția: în 2012, în România au fost produse 450.000 de biciclete, echivalentul a 3,9% din producția totală a UE.

Statisticile mai arată că România stă mai bine la producția de componente și accesorii pentru biciclete, capitol care o situează pe locul al treilea în UE, după Italia și Germania, cu vânzări de 200 milioane de euro, aproximativ 10% din vânzările UE. Iar trendul este ascendent: compania NextCity, care asamblează zilnic 2.000 de biciclete la Reșița pentru grupul francez Decathlon, va începe anul viitor construcția celei de-a doua fabrici din România, în Hațeg, județul Hunedoara, urmând să angajeze 950 de oameni. Fabrica actuală din Reșița a avut anul trecut afaceri de 21 mil. lei (plus 22% față de 2012) și are 350 de salariați. Rezultatele financiare poziționează unitatea de producție din Reșița pe locul patru în topul celor mai importanți producători de biciclete din România, după Mechrom Industry (parte a grupului italian Campagnolo), Madirom Prod (compania prin care Decathlon asamblează în România biciclete în parteneriat cu NextCity) și Eurosport DHS.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună