Norvegia suspendă exportul de arme către Emiratele Arabe Unite, din cauza războiului din Yemen
Norvegia a suspendat exportul de armament și muniție în Emiratele Arabe Unite, din cauza îngrijorării că acestea ar putea fi folosite în războiul din Yemen, a informat Ministerul de Externe norvegian, relatează site-ul postului Al Jazeera.
Deși statul norvegian a declarat că nu există nicio dovadă clară că munția și armele făcute de acesta sunt folosite în războiul Yemenului, care durează de aproape trei ani, există un risc ridicat al implicării armatei Emiratelor Arabe în conflictul din regiune.
“Ministerul Afacerilor Externe a decis, ca o măsură de precauție, să interzică licența, deja aprobată, pentru exportul produselor de apărare de categoria A către Emiratele Arabe Unite. Asta înseamnă că nicio armă sau muniție nu poate fi exportată acolo”, a arătat un comunicat de presă.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro