Norvegia, bastionul Tesla în Europa: Vânzările au crescut cu 213% față de anul trecut. „Tesla Model Y s-a vândut bine și este popular în Norvegia deoarece oferă un raport calitate-preț foarte bun”
Vânzările de mașini noi Tesla în Norvegia au explodat în luna mai, înregistrând o creștere de 213% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale privind înmatriculările, sfidând scăderile din restul Europei, arată CNBC. Vânzările de autoturisme Tesla…
Vânzările de mașini noi Tesla în Norvegia au explodat în luna mai, înregistrând o creștere de 213% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale privind înmatriculările, sfidând scăderile din restul Europei, arată CNBC.
Vânzările de autoturisme Tesla în Norvegia au urcat luna trecută la 2.600 de unități, arată datele publicate luni de Federația Rutieră Norvegiană (OFV), față de 832 în aceeași lună a anului precedent.
Creșterea a fost determinată în principal de vânzările vehiculului actualizat Model Y, un SUV compact.
Vânzările în Europa ale producătorului american de vehicule electrice au fost afectate recent de o scădere accentuată, în mare parte din cauza deteriorării imaginii companiei, cauzată de retorica agresivă și activitățile politice ale CEO-ului Elon Musk.
„Tesla Model Y s-a vândut bine și este popular în Norvegia deoarece oferă un raport calitate-preț foarte bun și pentru că răspunde nevoilor norvegienilor, spațiu mare pentru bagaje, gardă la sol ridicată, tracțiune integrală și cârlig de remorcare”, a declarat Christina Bu, secretar general al Asociației Norvegiene pentru Vehicule Electrice (NEVA).