Noile norme UE care elimină evitarea obligațiilor fiscale intră în vigoare de la 1 ianuarie
De la 1 ianuarie 2019, toate statele membre aplică cinci măsuri antiabuz cu caracter juridic obligatoriu, care vizează principalele forme de evitare a obligațiilor fiscale practicate de marile companii multinaționale, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.
1. Toate statele membre vor putea de-acum să impoziteze profiturile transferate în țări cu un nivel redus de impozitare în care firma nu are o activitate economică reală, iar aceste norme privesc firmele străine controlate.
2. Câștigurile în ceea ce privește activele precum proprietatea intelectuală, care au fost transferate de pe teritoriul Uniunii Europene (UE), vor deveni de acum încolo impozabile în UE, iar normele privesc impozitarea la ieșire.
3. Pentru a descuraja firmele să creeze acorduri de îndatorare artificiale menite să reducă la minimum impozitele, statele membre vor putea limita cuantumul dobânzii nete pe care o firmă îl poate deduce din venitul său impozabil – norme privind limitarea deductibilității dobânzii.
4. Firmele vor fi împiedicate să exploateze neconcordanțele din legislația fiscală a două țări diferite din UE pentru a evita impozitarea – norme privind tratamentul neuniform al elementelor hibride.
5. Statele membre pot aborda mecanismele de evitare a obligațiilor fiscale care nu fac obiectul unor norme specifice de combatere a evitării obligațiilor fiscale – norma generală anti-abuz.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro