Noile capricii ale milionarilor. Case construite sub apa, cascade de interior sau peșteri cu pirați - GALERIE FOTO
Printre ultimele capricii în materie de amenajare a locuinței se numără nu camera de vinuri sau dressingul pe trei etaje, ci acvariile cât o cameră, cascadele de interior sau peșterile cu pirați. Companiile care le oferă asemenea servicii au acumulat…
Printre ultimele capricii în materie de amenajare a locuinței se numără nu camera de vinuri sau dressingul pe trei etaje, ci acvariile cât o cameră, cascadele de interior sau peșterile cu pirați.
Companiile care le oferă asemenea servicii au acumulat experiență lucrând la hoteluri sau clădiri de birouri și au trecut și la persoane particulare, scrie Financial Times. ICM, o companie din SUA, a amenjat, spre exemplu, un acvariu cu lungimea de aproape cinci metri într-o casă din California. Unul dintre pereții acvariului servește drept fereastră unui salonaș de la subsolul clădirii, iar peretele opus dă într-o piscină, astfel încât din încăpere se pot admira și peștii și oamenii care înoată în bazinul de dincolo de ei.
Acvariul vizibil din piscină este, de altfel o cerință pe care o au mulți clienți ai companiei. Se cer și cascade de interior, așa cum sunt cele la care lucrează Midwest Tropical din SUA, instalate în blocuri înalte de locuințe și luminate în diverse culori în funcție de momentul zilei. Aceste cascade sunt gândite ca niște sisteme modulare care pot fi dezamsablate în bucăți suficient de mici cât să încapă în lifturi și testate să nu producă inundații.
Firma poloneză DOT, printre ale cărei proiecte se înscriu hoteluri subacvatice în Dubai și Maldive, proiectează în prezent o locuință particulară pentru un client din Emiratele Arabe Unite. Proprietarul locuinței vor locui sub apă, iar deasupra apei se vor amenaja un spațiu pentru elicoptere, camere pentru personalul de serviciu și bucătăria, investiția urmând a se ridica la 40 sau 50 de milioane de dolari.
Se caută și piscinele tematice de interior și exterior, cum ar fi cele cu pirați. Compania Caviness Landscape Designs a realizat o piscină prevăzută cu peșteră a piraților, un bar la care se ajunge înot și pirați animați care încearcă să-i alunge pe cei care se apropie de comorile lor.