Noi pentru ce plătim taxe?? Două experiențe, diametral opuse: analize gratuite nu se pot face, dar preschimbarea carnetului de conducere e de vis

O oră și 10 minute. Atât am stat la Direcția Generală de Permise de Conducere și Înmatriculări, în Pipera, la final de august. Experiența mi-a depășit orice așteptare. Nu aveam programare, pentru că m-am dus direct; mă număr printre cei pe care expirarea documentului i-a luat prin surprindere. (Un domn aflat și el la clinică pentru vizele medicale observase că trecuseră deja șase luni de când îi expirase carnetul.) Bonul de ordine primit mi-a dezvăluit că în fața mea, la ghișee, erau alți 45 de oameni: mai erau doar două ore până la închiderea programului și deja  încercam să fac o programare online pentru o zi din săptămâna următoare. Deși erau deschise șase din cele 12 ghișee, iar la trei dintre acestea erau procesate cererile celor cu programări, am plecat din instituție după o oră și 10 minute, timp în care am primit și indicații cum pot plăti online taxa pentru reînnoirea documentului. Nimeni nu s-a supărat, nu a ridicat vocea, aerul condiționat funcționa, la toaletă era curat și nu lipsea nimic, erau disponibile locuri de parcare în curtea instituției, chiar fără plată. Când am plecat, cu dovada în buzunar și așteptarea livrării prin poștă a noului document, am simțit România ca o țară organizată, cu respect față de cetățean.

Aceeași țară, însă un alt univers, la ani – lumină distanță, percep însă cei care încearcă să facă analize medicale gratuite. La opt dimineața, în prima zi din lună, „Nu există fonduri disponibile pentru analize”. Un vecin este profund revoltat de această situație. „Noi de ce plătim taxe?”, spune Dragoș. Același subiect este observat și de ediția din 1 septembrie a Ziarului Financiar:  Peste 1.000 de laboratoare medicale noi s-au deschis în zece ani în România. Ce răspuns primește pacientul? „Nu avem fonduri. Puteți face analizele cu plată“. Sunt circa 5.000 de laboratoare de analize în întreaga țară, dar cei care nu pot plăti sunt în imposibilitatea de a avea acces la acest serviciu, care dă o notă proastă la capitolul civilizație.

„Nu mai bine de cei care fac evaziune fiscală și nu simt această nedreptate?”, spune vecinul plin de năduf. Ei bine… și aici răspunsul este nuanțat. Desigur, realitatea ne arată că regulile sunt doar pentru unii, iar egalitatea nu este pentru căței. Iar explicațiile legate de baroni, mafioți, proasta administrare a Casei Naționale de Sănătate, care este o gaură neagră de decenii, nu ajută pe nimeni care are o urgență medicală.

România a făcut pași uriași și la capitlul sănătate – nu doar privată, ci chiar și de stat – pe parcursul ultimilor decenii. (Și da, m-am confruntat cu situații oribile de-a lungul anilor.) Dar în urmă cu 36 de ani în spitale nu exista aproape nimic. Și nici posibilitatea de a cumpăra de la farmacie ce era necesar pentru tratamente, fie și în spital. La acea vreme, femeile mureau pentru că avortul era nu doar ilegal, ci chiar pedepsit penal.

Daaar… nici asta nu este de mare folos pentru cei care au urgențe medicale și trebuie să facă analize sau investigații azi, nu peste șase luni, o lună. Nici măcar peste o săptămână.

Acum avem acces instant la informații. Uneori doar calea către cele valide este anevoioasă. Dar putem afla chiar de pe ecranul telefonului despre studii, descoperiri, tratamente inovatoare șamd.

Societatea a evoluat economic foarte rapid, dar capitolul serviciilor medicale nu a ținut pasul. (Aș mai adăuga și educația, infrastructura șa). Și este cu atât mai greu de digerat această realitate când avem acces nemijlocit la alte țări, fie ca simpli turiști, dar și ca expați (fie gulere albe sau albastre). Când ne simțim europeni veritabili pentru că putem merge în city-breakuri, excursii, facem concedii la multe ore de zbor de țară, tindem să privim doar părțile bune ale țărilor civilizate. Să vedem sistemul medical din Franța ori Germania, sau cel de învățământ din țările nordice. Dar niciunde nu este doar lapte și miere. Și în (cele mai multe) țări dezvoltate sănătatea costă. Adeseori programările sunt pe perioade mult mai lungi ca la noi. Second opinion este privit ca un moft absurd în SUA, dar în România putem merge la câți medici vrem.

Lucrurile nu sunt doar albe sau negre, ci au o întreagă paletă e griuri. Mai puțin în cazul reînnoirii carnetului de șoferi, la Pipera, la final de august 🙂  

Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef Business Magazin