Home Actualitate Noi DEZVĂLUIRI despre naufragiul COSTA C...
Actualitate

Noi DEZVĂLUIRI despre naufragiul COSTA CONCORDIA: Căpitanul ar fi alertat echipajul că nava devenise imposibil de manevrat

Vasul Costa Concordia, care a naufragiat în largul coastelor Italiei provocând moartea a 32 de persoane, a devenit rapid imposibil de manevrat din cauza cantității de apă acumulate, au afirmat marți experți la Grosseto, apreciind că echipajul ar fi fost alertat de către căpitan.

“La trei minute după impact, căpitanul Schettino este sigur că are o gaură în cocă și a acumulat atâta cantitate de apă la bord încât accesul în sala mașinilor era blocat”, potrivit unui raport al experților citat în presa italiană.

Căpitanul Francesco Schettino, învinuit pentru naufragiu, omucidere din culpă și abandonul navei, ar fi avertizat imediat echipajul pentru “a-i permite să înfrunte situația de urgență și să coopereze în scopul de a garanta siguranța pasagerilor”, au apreciat experții.

Audierile tehnice servesc la stabilirea responsabilităților și elementelor de probă înainte de trimiterea în judecată în mod oficial.

De asemenea, audierea va reprezenta o ocazie de a analiza un raport al căpităniei portului din Livorno care arată că paza de coastă a fost alertată de către Costa Crociere, compania proprietară a navei Concordia, abia la 51 de minute după coliziune, încălcând regulile maritime.

“Chiar și atunci când contactul a fost stabilit, situația nu era în conformitate cu ceea ce a relatat căpitanul”, potrivit raportului citat de agenția Ansa.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună