Noi amenzi pentru șoferii din România. Pentru ce vor plăti mai mulți bani și când intră în vigoare noile reguli
Șoferii care mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon la volan vor fi sancționați mai drastic începând cu 12 octombrie, informează IGPR. Cei care încalcă regulile sunt sancționați cu 6-8 puncte de amendă și 4 puncte de penalizare.
Guvernul României a adoptat, pe 12 august, Ordonanța nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
„Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare. Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare”, informează IGPR, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către șoferi pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).
O altă noutate este sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către șoferul de mașină, tractor agricol sau forestier ori tramvai.
„Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile”, mai arată sursa citată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro