Home Actualitate NOBEL 2013: Trei profesori americani au...
Actualitate

NOBEL 2013: Trei profesori americani au primit premiul pentru economie, după studii privind evoluția piețelor

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat luni profesorilor americani Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen (Universitatea din Chicago) și Robert J. Shiller (Universitatea Yale), pentru contribuții importante la mai buna înțelegere a variațiilor prețurilor activelor pe piețe.

NOBEL 2013: Trei profesori americani au primit premiul pentru economie, după studii privind evoluția piețelor
NOBEL 2013: Trei profesori americani au primit premiul pentru economie, după studii privind evoluția piețelor · Foto: Business Magazin

 Academia Regală de Științe din Suedia în recompensează astfel pe cei trei economiști pentru “analiza empirică a prețurilor activelor”, se arată într-un comunicat transmis luni de instituția care decernează anual premiile Nobel.

“Nu există nicio modalitate de a anticipa prețurile acțiunilor și obligațiunlor pentru următoarele câteva zile sau săptămâni. Dar este posibil să fie previzionată direcția largă a acestor prețuri pe perioade mai îndelungate, precum următorii 3-5 ani”, au postulat și demonstrat cei trei de-a lungul carierelor academice.

Eugene Fama și câțiva colaboratori au început încă din anii ’60 să demonstreze că prețurile acțiunilor sunt aproape imposibil de anticipat pe termen scurt, iar piața se adaptează rapid la informații nou apărute. Aceste concluzii au avut un impact semnificativ asupra cercetării care a urmat în domeniu și a schimbat practicile din piețe, unul dintre cele mai vizibile efecte fiind apariția fondurilor mutuale adaptate la evoluția componentelor indicilor bursieri, se arată în comunicat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună