Nițu: Magistrații au obligația să declare dacă au fost ofițeri de securitate. Fiecare își asumă
Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat marți că magistrații au obligația să declare "dacă au fost sau nu ofițeri de securitate", precizând că fiecare își asumă, dar, fiind vorba de judecători și procurori, se pleacă de prezumția de seriozitate și de maturitate.
“A fost azi (marți, n.r.), pe ordinea de zi, o sesizare formulată de un coleg judecător, care urmează să-și aibă cursul ei și vom vedea. Nu m-aș pronunța eu să spun dacă-i firească sau nu-i firească. Noi avem obligația, potrivit legii, să declarăm dacă am fost sau nu ofițeri de securitate și așa mai departe. Fiecare magistrat dă această declarație, își asumă declarația pe care o face”, a spus Tiberiu Nițu, la ieșirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde a participat la ședința plenului.
Procurorul general a arătat că nu intră în competența Parchetului verificarea acestor declarații date de magistrați la notar.
“Noi nu avem competența a face astfel de verificări, dacă într-adevăr un magistrat a fost sau nu a fost, sau este și așa mai departe. Nu s-a practicat până acum, nu văd de ce s-ar face astfel de verificări. Există obligația legală a unei declarații notariale, sub sancțiunea falsului în declarații. Fiecare își asumă și…”, a mai spus Nițu.
Procurorul Tiberiu Nițu a precizat că se pleacă de la prezumția de seriozitate, având în vedere că este vorba de magistrați, oameni de la care se așteaptă “seriozitate, maturitate”.
“Întotdeauna plecăm de la prezumția de bună-credință și de la prezumția de seriozitate, responsabilitate și maturitate, pentru că vorbim de un corp al magistraților, adică oameni de la care, dincolo de astfel de declarații, așteptăm cu toții, în general, înțelepciune, știință de carte, maturitate”, a mai spus Nițu.
El a adăugat că este mai puțin probabil ce i s-ar putea părea normal în calitate de persoană fizică, iar ca procuror general, nu face astfel de evaluări, “cu atât mai puțin la televizor”.
Întrebat dacă a aflat cine este procurorul la care făcea referire președintele Traian Băsescu, Tiberiu Nițu a spus: “Nu, nu-i vorba de curiozitate, ci pur și simplu nu am avut o astfel de preocupare”.
“S-a discutat în plenul CSM, am votat, nu știu exact ce s-a hotărât în urma votului”, a mai spus Tiberiu Nițu.
Membrii plenul Consiliului Superior al Magistraturii au discutat și au votat cererea judecătorului Horațius Dumbravă, de sesizare a Inspecției Judiciare cu privire la declarațiile făcute de președintele Traian Băsescu, potrivit cărora anumite “decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”.
Judecătorul Horațius Dumbravă a declarat, înaintea ședinței plenului CSM, că dacă afirmațiile președintelui sunt adevărate, era necesar ca acesta să anunțe DNA, nu să vorbească la o televiziune.
“Am sesizat plenul CSM să se gândească asupra oportunității de a solicita Inspecției Judiciare să facă verificări privind declarațiile președintelui României. Eu nu am indicat niciun procuror. Domnul președinte a indicat un procuror. Oricum, mie mi se par jalnice afirmațiile la final de mandat, dar, mă rog, haideți să vedem ce va face Inspecția Judiciară. De ce spun jalnice, pentru că să ameninți un procuror în direct la o televiziune mie mi se pare incalificabil, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă ar fi adevărat, era necesar să fi anunțat DNA și nu să fi venit la televizor să fi spus ceea ce a spus. Haideți să vedem ce va spune și plenul CSM”, a spus Horațius Dumbravă, înaintea ședinței plenului CSM.
Potrivit articolului 7 din Legea 303/2004 republicată, “judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”.
Aceste persoane sunt obligate să completeze anual o declarație autentică, pe propria răspundere, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.
“Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției, realitatea declarațiilor prevăzute la alin. (2). Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror”, se mai arată în articolul 7 al Legii 303/2004.
Judecătorul Horațius Dumbravă arăta în 10 septembrie, după ce a cerut CSM sesizarea Inspecției Judiciare, că în măsura în care afirmațiile președintelui se dovedesc a fi reale, se impune sesizarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în ce privește presupușii procurori care au acționat la comanda unui ziarist, fie declanșarea cercetării disciplinare față de acești procurori.
În caz contrar, arăta membrul CSM în sesizare, Inspecția Judiciară trebuie să întocmească un raport privind aducerea atingerii independenței justiției, a sistemului de justiție reprezentat de parchete și procurori, prin Ministerul Public.
“Nu știu dacă organele de urmărire penală, DNA sau Ministerul Public au fost sesizate cu privire la aceste aspecte de către domnul Președinte al României, obligație de altfel prevăzută de normele procedural penale impun sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există indicii de săvârșire a unei infracțiuni, inclusiv de către un procuror, indiferent că este vorba de un simplu cetățean și cu atât mai mult de către Președintele României”, mai arăta Horațius Dumbravă, în sesizarea sa.
Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 TV, despre o declarație a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu “l-a protejat” și care “l-a înfrânt” pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reușit să “îngenuncheze” acest sistem.
Președintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit “un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu știa lista cu cei ascultați, iar șeful SRI mergea cu mașină de la Sorin Ovidiu Vântu”.
“SRI-ul era controlat de Vântu, știa tot ce lucrează SRI, și, mai mult decât atât, Timofte îi punea la dispoziție și informații din această instituție de securitate, economice”, a susținut el.
Președintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declarațiile sale înseamnă și Justiția.
“Vă aduceți aminte perioada în care acuzam Înalta Curte, CSM, Parchetele, era perioada când erau oamenii, judecătorii, procurorii doamnei Stănoiu. S-a curățat și acolo, ca și la SRI, cu trecerea în rezervă, cu pensionarea multor judecători. Sistemul s-a curățat”, a adăugat Băsescu.