Nestle exportă 40% din napolitanele și cafeaua solubilă produse la fabrica din Timișoara
Grupul elvețian Nestle, care a investit 10 milioane de euro în fabrica de la Timișoara de la achiziția din 2001, exportă în prezent 40% din napolitanele și cafeaua solubilă produse în această unitate în 12 state și intenționează să intre și pe alte piețe externe.
“Aproximativ 25% din exporturi sunt reprezentate de napolitane, sub brandurile Balaton în Ungaria, Mura în Bulgaria și Nesquick în celelalte state. Explorăm toate statele din Europa cu brandul Nesquick, sunt proiecte care se realizează în timp”, a declarat directorul fabricii din Timișoara, Ramon Mendivil.
Oficialii companiei au arătat că nu au fixat un target pentru creșterea ponderii exporturilor. Printre alte state în care exportă se numară Grecia, Olanda, Franta, Marea Britanie și Israel.
În ceea ce privește brandul Joe, acesta este destinat exclusiv pieței românești și este al treilea contributor la businessul Nestle România, cu o pondere de 10%, incluzând atât napolitanele, cât și înghețata. Acesta este devansat în ordine de brandul Nescafe, care are o pondere de 18% din afaceri, și produsul culinar Maggi, cu 17%. În total, segmentul dulciuri reprezintă 16% din cifra de afaceri a Nestle România.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro