Home Actualitate NEPI inaugurează săptămâna viitoare parc...
Actualitate

NEPI inaugurează săptămâna viitoare parcul comercial Vulcan, după o investiție de 47 milioane euro

Fondul sud-african de investiții NEPI inaugurează săptămâna viitoare, pe 4 septembrie, parcul comercial Vulcan Value Center din cartierul Rahova al Capitalei, închiriat în proporție de 95%, după o investiție de 47 milioane euro.

Parcul comercial din sud-vestul Bucureștiului are o suprafață construită de 25.750 metri pătrați, dintre care aproximativ 25.000 metri pătrați de spații comerciale și peste 1.200 de locuri de parcare. Centrul are ca ancore principale hipermarketul Carrefour și magazine de fashion precum H&M, C&A, Domo, Takko și Deichmann, potrivit unui comunicat al companiei.

Potrivit NEPI, conceptul Value Center se adresează unui public cu venituri medii, care va găsi toate produsele de care are nevoie într-o singură destinație, fiind primul proiect de acest fel din București.

“New Europe Property Investments (NEPI) introduce prin acest proiect un nou concept de retail pe piața centrelor comerciale din România. Vulcan Value Center va deservi partea de sud-vest a capitalei și a fost gândit astfel încât să poată satisface toate nevoile locuitorilor din zonă. Sunt convins că acest concept de parc comercial va avea succes în București și va pune bazele unui nou model de shopping, care aduce produse extrem de diverse, de calitate, la prețuri atractive și foarte aproape de casă”, a declarat Tiberiu Smaranda, directorul executiv al NEPI.

Parcul comercial va cuprinde peste 50 de magazine, dintre care unități mari de peste 800 metri pătrați cu deschidere direct spre parcare, precum H&M (îmbrăcăminte), C&A (îmbrăcăminte), Hervis (articole sportive), Noriel Bebe (articole pentru copii), Animax (petshop), LEMS (home&deco), JYSK (home&deco), DOMO (electronice și electrocasnice), Takko (îmbrăcăminte), Deichmann (încălțăminte) și DM (drogherie).

Totodată, Carrefour va deschide un hipermarket cu o suprafață de 9.600 metri pătrați, care are atașată o galerie comercială de 2.500 metri pătrați care include magazine precum: Orange, Germanos, Vodafone, Sensiblu, Kitchen Shop, B&B Collection, Marionnaud, Flormar, Penti, dar și Metropolis Casino, restaurant Mesopotamia și diferite tipuri de servicii precum curățătorie ecologică, service GSM și coafor.

Lucrările la Vulcan Value Center au început în februarie 2014, parcul comercial fiind accesibil atât din strada Sebastian, precum și din Calea Progresului.

Potrivit unor informații anterioare ale fondului de investiții, NEPI a investit 47 milioane euro în acest centru și se așteaptă la venituri anuale din chirii de 4,1 milioane euro.

Odată cu deschiderea parcului comercial, fondul de investiții NEPI va ajunge la un portofoliu de aproximativ 330.000 metri pătrați suprafața închiriabilă în centre comerciale. În prezent, NEPI gestionează în România centre comerciale precum Ploiești Shopping City, City Park Constanța, Promenada Mall Brăila, Galați Shopping City, Retail Park Auchan Pitești, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, Brasov Strip Mall, dar și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview București și City Business Centre Timișoara.

Pe 16 octombrie, NEPI va inaugura și Shopping City Târgu Jiu, primul centru comercial de tip mall din județul Gorj.

De asemenea, NEPI are în dezvoltare în România investiții de peste 460 de milioane de euro, în proiecte noi sau în extensii de proiecte existente, suprafața totală închiriabilă la finalizare fiind estimată la peste 250.000 metri pătrați. Cea mai importantă investiție a NEPI în curs de dezvoltare este centrul comercial Mega Mall din București, investiție de 165 milioane de euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună