Negrițoiu: România ar putea adopta euro la 6 ani de la începerea discuțiilor cu partenerii europeni
România ar putea adopta euro, din punct de vedere tehnic, la cinci-șase ani de la începerea discuțiilor despre aderarea la zona euro, a declarat marți Mișu Negrițoiu, chairman al ING Bank România.
“Sunt două niveluri pentru adoptarea euro. Unul tehnic și unul politic. Cel mai bun moment este când ești gata, este răspunsul politic. Tehnic, dacă ai în vedere și mecanismul ERM, dacă ai în vedere și negocierile cu partenerii europeni, deschiderea acestor discuții, care nu a avut loc, probabil va lua cinci-șase ani adoptarea euro din momentul în care începe să se discute despre asta. Noi nu am început să discutăm despre asta”, a afirmat Negrițoiu, după o conferință la BNR.
El a arătat că amânarea adoptării euro este mai vizibilă acum, în special după un anunț “oficial sau semioficial, dar nu este o surpriză că 2015 nu era un termen realist”.
“Adoptarea euro pentru România, ca specific, este o soluție pentru problemele pe care le avem noi în economie și mai ales pentru problema euroizării economiei. Faptul că se adoptă acum sau mai târziu nici asta nu este foarte rău. Cel mai important este menținerea obiectivelor politice pe care le-am avut de corectare a indicatorilor macroeconomici și de așezarea unor politici sănătoase care să susțină creșterea și dezvoltarea. Eu am perceput că înainte obiectivul 2015 era tocmai o ancoră de menținere a acestor obiective de politică economică”, a spus Negrițoiu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro