Home Actualitate Negrițoiu: În iulie vom ști dacă avem un...
Actualitate

Negrițoiu: În iulie vom ști dacă avem un investitor la Astra sau Fondul de Garantare preia plățile

Situația Astra Asigurări, aflată în administrare specială, se va lămuri la sfârșitul lunii iulie, când se va ști dacă vreun investitor strategic este dispus să capitalizeze compania, în urma procesului de majorare de capital sau dacă obligațiile de răscumpărare vor fi preluate de Fondul de Garantare.

“Suntem în plan, proiectul pentru restructurarea Astrei este în grafic, ultima acțiune, de majorare de capital, a fost aprobată ieri (miercuri – n.r.) în consiliul ASF. În următoarele săptămâni misiunea este adresată acționarilor existenți și, ulterior, investitorilor strategic. Suntem în discuție cu câțiva investitori strategici, ne implicăm și noi la nivelul autorității. O să știm dacă vreunul este realmente interesat și structura tranzacției probabil în luna iulie”, a declarat joi președintele ASF, Mișu Negrițoiu, după o conferință organizată la ASE.

El a explicat că majorarea capitalului are două faze. Prima se adresează celor circa 200 de acționari actuali în următoarele două-trei săptămâni, având opțiunea de participare și acționarul majoritar indirect, Dan Adamescu.

“Dacă are banii, n-are decât să-i bage (Adamescu – n.r.)! Faza a doua, pe care o așteptăm în luna iulie, se adresează investitorilor calificați, care sunt investitorii strategici și cei financiari, o parte dintre cei cărora ne adresăm au vizitat camera de date, au informațiile preliminare și o opinie, evident că decizia de investiție e ceva mai complicată de atât. Între timp, administratorul special și consultantul se întâlnesc cu investitori și fac așa-numitul roadshow, în care să încurajăm această investiție, care nu este ușoară”, a spus Negrițoiu.

Majorarea capitalului social al Astra Asigurări va fi de aproape 425 milioane de lei, la 682,7 milioane lei, prin emisiunea unui număr de 159,74 milioane acțiuni cu valoarea nominală de 2,66 lei. În octombrie 2014, Astra și-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzarea de acțiuni noi către acționarii existenți.

După încheierea operațiunii, capitalul social al asigurătorul a atins 257,8 milioane de lei, deținut de The Nova Group Investments România SA – 72,75% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,23% din capitalul social.

The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Președintele ASF a precizat că statul nu este interesat să preia Astra, pentru că “nici nu s-a discutat, nici nu am putea și nici nu cred că e bine”.

El a punctat că, cel mult, ar putea fi preluată de Fondul de Garantare a Asiguraților sau de către instituția de rezoluție, dacă va exista. Guvernul a aprobat miercuri proiectul legii de rezoluție, care va fi trimisă la Parlament în regim de urgență.

“S-ar putea s-o avem în luna iunie, s-ar putea să n-o avem. Aceasta ar fi o opțiune de mijloc între majorarea capitalului social, care este varianta cea mai bună, și lichidarea, varianta cea mai rea”, a menționat șeful ASF.

El spune că nu știe dacă Astra va putea fi reorganizată sub legea rezoluției, dacă aceasta va fi adoptată până se încheie procesul de administrare special a companiei sau dacă este eligibilă.

“În luna iulie vom ști dacă nici una dintre aceste metode nu funcționează (majorarea capitalului prin atragerea de investitori sau instituția de rezoluție – n.r.), varianta de avarie este preluarea obligațiilor de răscumpărare de către Fondul de Garantare a Asiguraților. Vom ști, dacă intră în vigoare legea 503, care prevede că o companie iese din administrare specială fie dacă și-a revenit, prin majorarea capitalului și restabilirea indicatorilor de lichiditate și solvabilitate, sau în situația în care planul de redresare nu a reușit, următoarea etapă fiind insolvența și falimentul”, a adăugat președintele autorității.

ASF va cunoaște totodată, la finalul lunii iunie, după analiza bilanțului, care este necesarul de capital al Astra din perspectiva cerințelor Solvency II, în prezent fiind de circa 700 milioane lei. Negrițoiu a precizat că autoritatea estimează la acest moment un necesar de încă 800 milioane lei.

Astra Asigurări este al treilea asigurător după nivelul primelor subscrise în 2014, de 777,24 milioane de lei, după Allianz-Țiriac și Omniasig.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună