Negocierile Dacia cu sindicatul s-au încheiat: Salarii mai mari cu 180 lei, plus două prime în mai
Negocierile dintre conducerea Dacia și sindicat s-au încheiat luni, părțile convenind o creștere salarială de 180 lei pentru operatori, aceștia urmând să primească în luna mai și o primă excepțională de 360 lei și o alta de 1.400 lei brut pentru rezultatul anului trecut.
“Părțile au convenit creșteri salariale, începând cu luna mai, de 180 lei pentru operatori, ceea ce reprezintă 7% din salariul mediu brut la nivel de operatori. În luna mai, operatorii vor primi și o primă excepțională de 360 lei. În plus, toți angajații vor primi o primă pentru rezultatul anului 2013, în valoare de 1.400 lei brut, care va fi acordată, de asemenea, în luna mai 2014”, potrivit informațiilor furnizate de constructorul auto.
Constantin Stroe, vicepreședintele CA al constructorului auto, a declarat la începutul săptămânii trecute că negocierile prelungite dintre conducerea Automobile Dacia și sindicate pentru contractul colectiv de muncă din acest an urmează să se încheie, părțile acceptând o “creșterere rezonabilă” a salariilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro