Neculai Mihai, FAN Courier: Nu măriți taxele, ci creșteți gradul de colectare la buget
O creștere economică de cel puțin 5% pe an pentru următorii zece ani mi se pare un procent optimist care ar trebui să îndeplinească alte câteva condiții pentru a putea fi sustenabil pe termen mediu și lung. O condiție esențială…
O creștere economică de cel puțin 5% pe an pentru următorii zece ani mi se pare un procent optimist care ar trebui să îndeplinească alte câteva condiții pentru a putea fi sustenabil pe termen mediu și lung. O condiție esențială este aceea ca reprezentanții clasei politice, dar și cei ai companiilor formatoare de piață din mediul privat să fie foarte bine pregătiți din punct de vedere administrativ, să fie foarte dedicați și să asigure continuitate în măsurile pe care le iau. Din punctul meu de vedere, măsurile vizează următoarele direcții importante de dezvoltare:
1. Investițiile în agricultură, fiind vorba de un domeniu strategic și cu mare potențial în România.
2. Demararea marilor proiecte de infrastructură (de exemplu, parteneriatele public-private). Am observat câteva tentative, însă până acum niciuna relevantă pentru economia românească.
3. Creșterea absorbției fondurilor europene de la 33% (în prezent) la cel putin 60-80%. România este țara care a reușit, din păcate cu insucces, ca până acum să absoarbă cele mai puține fonduri europene. Țări ca Polonia au reușit să absoarbă cu succes peste 80% din aceste fonduri.
4. Reducerea TVA de la 24% la 19% și scăderea cu 5% a CAS-ului pentru angajator. În felul acesta, banii ajung la angajat, nivelul veniturilor disponibile crește și el și implicit consumul.
5. Creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor. În acest moment în Romania se colectează aproximativ 32% din PIB, cu 11,6% mai puțin decât media europeană
6. Micșorarea aparatului de stat și informatizarea lui – continuarea proiectului eRomânia.
Neculai Mihai este cofondatorul FAN Courier.