Mutare surpriză la Dacia. Unul dintre cele mai vândute modele NU se va mai fabrica în România
Uzina Dacia de la Mioveni va rămâne doar cu modelele cu valoare adăugată mai mare, alături de Logan, care este cea mai bine vândută mașină din România. Grupul Renault a decis ca cea de-a treia generație a noului Sandero să…
Uzina Dacia de la Mioveni va rămâne doar cu modelele cu valoare adăugată mai mare, alături de Logan, care este cea mai bine vândută mașină din România.
Grupul Renault a decis ca cea de-a treia generație a noului Sandero să fie produsă exclusiv în Maroc, în timp ce Sandero Stepway să fie produs și la Mioveni. Este pentru prima dată când francezii mută complet un model de la Mioveni către Tanger și Somaca. În 2012 lansau în producție în Maroc modelele Lodgy și Dokker, pe lângă Logan sedan, iar ulterior Sandero și Logan MCV au fost produse atât în Maroc cât și la Mioveni.
Astfel, în România se vor produce modelele Duster, care reprezintă peste 70% din volum, Logan sedan, Logan MCV și Sandero Stepway. Volumele de Sandero au scăzut constant în ultimii doi ani.