Mutare fulger de la Daimler, proprietarul Mercedes-Benz: Grupul va desființa 1.100 de posturi de conducere la nivel mondial
Grupul auto Daimler intenționează să desființeze 1.100 de posturi de conducere la nivel mondial, în cadrul unui plan de restructurare în scopul reducerii costurilor, informează publicația Süddeutsche Zeitung. Ola Källenius, președintele Consiliului de Administrație al grupului Daimler, a elaborat un…
Grupul auto Daimler intenționează să desființeze 1.100 de posturi de conducere la nivel mondial, în cadrul unui plan de restructurare în scopul reducerii costurilor, informează publicația Süddeutsche Zeitung.
Ola Källenius, președintele Consiliului de Administrație al grupului Daimler, a elaborat un plan de restructurare care prevede desființarea a 1.100 de posturi de conducere la nivel mondial.
În cadrul planului de restructurare, compania Daimler, care are aproximativ 300.000 de angajați pe plan mondial, urmează să diminueze costurile de producție.
“Suntem în discuții constructive cu reprezentanții angajaților și nu facem comentarii pe baza unor speculații”, a transmis, în schimb, un reprezentant al grupului Daimler pentru agenția de presă Reuters.
Grupul auto Daimler deține, printre altele, companiile Mercedes-Benz, Smart, Maybach și AMG.