Home Actualitate Mugur Isărescu, despre propunerea lui Da...
Actualitate

Mugur Isărescu, despre propunerea lui Darius Vâlcov legată de un Consiliu Monetar: În cazul României ar necesita un curs de 7-8 lei

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a spus, luni, că Darius Vâlcov, consilierul premierului pe economie, a făcut o confuzie gravă, în perioada în care leul se deprecia în fața euro, în a doua jumătate a lunii ianuarie.

Mugur Isărescu, despre propunerea lui Darius Vâlcov legată de un Consiliu Monetar: În cazul României ar necesita un curs de 7-8 lei
Mugur Isărescu, despre propunerea lui Darius Vâlcov legată de un Consiliu Monetar: În cazul României ar necesita un curs de 7-8 lei · Foto: Business Magazin

„În afară de corelația politicii monetare cu deficitele de cont curent, a mai apărut o confuzie gravă, pusă, bănuiesc tot de dânsul, pe site-ul partidului de guvernământ, în perioada în care cursul era sub presiune: ni s-a indicat să luăm exemplul Bulgariei – de ce nu avem cursul fix ca în Bulgaria. Câțiva i-au răspuns, nu cred că a citit cineva.

 Din cercetarea noastră, a prins la public și de aceea trebuie să răspund. Un Consiliu Monetar, care înseamnă, într-adevăr, curs fix față de euro, apare, de regulă, după o criză, dar după o criză majoră. Așa s-a întâmplat în Bulgaria în 1996: moneda se depreciază puternic, economisirile populației și ale firmelor sunt rase, pur și simplu – sunt confiscate prin depreciere, și singura soluție, pentru că inflația devine galopantă – se ajunge la inflație de trei, de patru cifre (adică la peste 1.000% – n.red.), este stabilizarea cursului, printr-o declarație fermă. Dar unde? Sus de tot”, a explicat Mugur Isărescu, luni, cu ocazia prezentării „Raportului asupra inflației”, ediția februarie 2019.   Cititi mai multe pe www.zf.ro
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună