Motivele pentru care din ce în ce mai mulți angajați din România vor să învețe limbi străine
Evoluția profesională, perspectivele unor venituri mai mari, cunoașterea altor țări și culturi sau doar opțiunea de vizionare a unui film fără titrare sunt câteva dintre motivele pentru care din ce în ce mai mulți angajați ai companiilor se orientează înspre învățarea unei limbi străine. Care sunt cele mai solicitate?
„Limba germană este mai dificilă, dar este o limbă esențială pentru comunicarea în mediul de afaceri. În momentul de față Germania este un partener comercial important pentru România, iar la nivel local există peste 14.000 de companii cu capital german. Franceza, deși desuetă la prima vedere, are o mare căutare în zona IT, de exemplu, deoarece este mai ușor de asimilat, fiind limbă romanică, iar tinerii IT-iști au deja majoritatea cunoștințe minime de limbă franceză din liceu”, a spus Aura Icodin, fondatorul centrului de limbi străine A_Best, într-un interviu pentru BUSINESS Magazin.
Centrul înființat de ea în urmă cu un deceniu oferă cursuri de învățare a 10 limbi străine, în special pentru clienți din zona corporate, dar și pentru persoane fizice. În prezent, în cadrul acestuia se derulează cursuri de limbi străine atât în București, cât și în provincie pentru companii din domenii precum IT, telecomunicații, banking, asigurări, farma, transporturi și logistică. Centrul oferă și posibilitatea unor cursuri la cerere, în situația persoanelor fizice.
Potrivit Aurei Icodin, A_Best a organizat proiecte de training în aria limbilor străine pentru mai mult de 250 de companii din București și din țară, 70% dintre acestea fiind din top 300, din domenii precum IT, telecomunicații, banking, asigurări, pharma, FMCG, transporturi și logistică. În ultimii cinci ani, centrul a avut aproximativ 6.500 de de cursanți corporate, activitatea trainerilor de limbi străine însumând în perioada menționată anterior un număr de aproape 43.000 de ore de curs predate. În anul 2018, circa 70% din cursurile realizate de A_Best au fost reprezentate de cursurile corporate.
Compania are în prezent 12 angajați și colaborează, în total, cu 33 de traineri. Compania a avut anul trecut venituri de aproximativ 230.000 de euro, în creștere față de anul trecut cu aproximativ 24%, când a avut o cifră de afaceri de aproximativ 186.000 de euro.
Când vine vorba de cele mai căutate limbi străine, Aura Icodin spune că acestea au rămas engleza, germana și franceza. „Pe parcursul anului trecut, cursurile A_Best corporate de limba engleză au reprezentat 43,08% din totalul cursurilor achiziționate de companii, cursurile corporate de limba germană – 19,98%, cursurile corporate de limba franceză – 26%, iar alte limbi străine – 10,93% (italiană, română pentru expați etc.).
Comparativ, în anul 2016, cursurile de limba germană au reprezentat 35,35% din totalul de cursuri corporate organizate, iar în anul 2017 numărul solicitărilor a crescut, cursurile de limba germană ajungând să aibă o pondere de 39,08% din totalul cursurilor corporate predate”, explică ea. Argumentul principal pe care Aura Icodin îl vede pentru menținerea limbilor franceză și germană în trend este piața de business din România, împărțită între firmele austriece sau germane și cele franceze.
În portofoliul centrului se numără limbi străine precum engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, portugheza, rusa, suedeza, japoneza și chineza.
Compania oferă și cursuri de limba română pentru străini, segment pe care, potrivit observațiilor Aurei Icodin, se menține un nivel constant de solicitări, având în vedere numărul mare al operatorilor economici, care au capital și management străin.
În ceea ce îi privește pe români, ei învață mai ușor limbile latine și engleza. „Este cunoscut faptul că românii învață mai ușor limbile de origine romanică (spaniolă, italiană, franceză etc.) datorită asemănării cu limba română, comparativ cu limbile de origine germanică, cum este, de exemplu, limba germană.
Noi avem atât români care studiază limbi germanice sau romanice, cât și expați care studiază limba română. Diferența se vede din start între italianul și neamțul care studiază româna din punctul de vedere al ritmului de asimilare.”
Cei mai mulți cursanți ai centrului lucrează în companii multinaționale, unde cunoașterea limbii engleze este un criteriu la angajare. Modulul standard recomandat de companie pentru parcurgerea unui subnivel de limbă este de 42 de ore.
În ceea ce privește activitatea de trainer de limbi străine, salariul mediu pentru acest tip de activitate este de aproximativ 5.000 de lei brut și variază în funcție de limba sau de limbile predate, experiență, dubla specializare, vechime, alte atribuții – mentoring, supervizare etc. „La pachetul salarial se adaugă alte beneficii, cum ar fi: training specializat in-house, mentoring și suport pedagogic constant, dezvoltare profesională și interacțiune cu oameni din industrii diferite, în special din companii multinaționale de top; atmosferă de lucru prietenoasă și extrem de plăcută; acces la o gamă de resurse și instrumente metodologice moderne; posibilitatea construirii brandului personal prin acces la canale de comunicare specifice (ex.: publicarea de articole semnate pe blog, interviuri etc.).”
Cel mai căutate limbi străine de către companii sunt în continuare engleza, germana și franceza, iar dacă un candidat cunoaște oricare două dintre aceste limbi străine are o șansă să obțină un pachet salarial mai avantajos. De asemenea, există o cerere mare pe piața muncii și pentru limbile mai rare, cum ar fi ceha, greaca, portugheza, dar și pentru limbile scandinave – suedeză, norvegiană, daneză – care sunt mai puțin vorbite. „În general, companiile de call center sunt cele mai avide să recruteze candidați care cunosc limbi străine cel puțin la nivel mediu. În companile multinaționale cu care noi lucrăm, există programe de training în aria limbilor străine in-house, iar angajații sunt testați constant și recompensați în funcție de performanțele lingvistice. Din punctul de vedere al jobului în sine, pe industrii, combinații fericite ar fi inginerii sau programatorii de top vorbitori de limba germană, de exemplu.”
Când vine vorba despre viziunea ei față de business, Aura Icodin este de părere că un antreprenor trebuie să fie conectat în permanență cu mediul de business, cu alți antreprenori, camere de comerț etc., pentru a afla noile trenduri. De asemenea, ea mai crede că antreprenorul trebuie să fie „înlocuibil”, pentru stabilitatea companiei în cazul în care șeful este în situația indisponibilității temporare. „Personal, chiar și acum, când am un copil de 9 luni, particip în medie la cel puțin două evenimente de business pe lună. De asemenea, cred că este practic o datorie morală să poți fii «replaceable» față de angajații și familiile acestora, care se bazează pe o stabilitate a companiei. Compania nu poate stagna în momentul în care fondatorul este în incapacitate temporară, de exemplu, de muncă.” Ea mai crede în faptul că un antreprenor trebuie să fie corect în relația cu clienții și angajații.
„Cu clientul trebuie să ai toate regulile jocului în scris agreate de la început. La noi piatra de încercare este reprezentată de amânările sesiunilor de curs, care ne creează ferestre în orarul trainerilor full-time, deci pierderi financiare practic. Asta nu exclude flexibilitatea și posibilitatea de a «lăsa de la tine». Clientul trebuie să știe când tu lași de la tine și să i se amintească elegant acest lucru, astfel încât să aprecieze mai mult efortul.”
De asemenea, Aura Icodin consideră important să își cunoască bine concurența și piața și să își specializeze serviciile oferite. „Multe centre din România oferă un portofoliu impresionant de limbi straine. Noi ne-am limitat la 10 și ne-am structurat oferta și politica în jurul acestora. Totodată, noi ne-am specializat pe limbajul de afaceri și cel specializat mixt, care necesită o pregătire suplimentară din partea trainerilor.”