Home Actualitate Motivare CC: Legea ”Big Brother”, de nat...
Actualitate

Motivare CC: Legea ”Big Brother”, de natură să prejudicieze manifestarea dreptului la comunicare

Judecătorii Curții Constituționale (CC) arată, în motivarea deciziei de declarare neconstituțională a Legii 82/2012, cunoscută drept legea "Big Brother", că acest act normativ este de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare.

Datele care fac obiectul reglementării, deși au un caracter predominant tehnic, sunt reținute în scopul furnizării informațiilor cu privire la persoană și viața sa privată. Chiar dacă, potrivit art.1 alin. (3) din lege, aceasta nu se aplică și conținutului comunicării sau informațiilor consultate în timpul utilizării unei rețele de comunicații electronice, celelalte date reținute, având ca scop identificarea apelantului și a apelatului, respectiv a utilizatorului și a destinatarului unei informații comunicate pe cale electronică, a sursei, destinației, datei, orei și duratei unei comunicări, a tipului de comunicare, a echipamentului de comunicație sau a dispozitivelor folosite de utilizator, a locației echipamentului de comunicații mobile, precum și a altor «date necesare» – nedefinite în lege -, sunt de natură să prejudicieze manifestarea liberă a dreptului la comunicare sau la exprimare”, arată judecătorii constituționali.

Concret, potrivit sursei citate, aceste date conduc la concluzii foarte precise privind viața privată a persoanelor ale căror date au fost păstrate, concluzii ce pot viza obiceiurile din viața cotidiană, locurile de ședere permanentă sau temporară, deplasările zilnice sau alte deplasări, activitățile desfășurate, relațiile sociale ale acestor persoane și mediile sociale frecventate de ele.

Or, o atare limitare a exercițiului dreptului la viață intimă, familială și privată și la secretul corespondenței, precum și a libertății de exprimare trebuie să aibă loc într-o manieră clară, previzibilă și lipsită de echivoc, astfel încât să fie îndepărtată, pe cât posibil, eventualitatea arbitrarului sau a abuzului autorităților în acest domeniu”, se precizează în motivarea deciziei.

În plus, judecătorii CC subliniază că Legea ”Big Brother” nu cuprinde norme clare și precise cu privire la conținutul și aplicarea măsurii reținerii și utilizării, așa încât persoanele ale căror date au fost păstrate să beneficieze de garanții suficiente care să asigure o protecție eficientă împotriva abuzurilor și a oricărui acces sau utilizări ilicite.

“Legea nu prevede criterii obiective care să limiteze la strictul necesar numărul de persoane care au acces și pot utiliza ulterior datele păstrate, că accesul autorităților naționale la datele stocate nu este condiționat, în toate cazurile, de controlul prealabil efectuat de către o instanță sau de o entitate administrativă independentă, care să limiteze acest acces și utilizarea lor la ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivului urmărit. Garanțiile legale privind utilizarea în concret a datelor reținute nu sunt suficiente și adecvate pentru a îndepărta teama că drepturile personale, de natură intimă, sunt violate, așa încât manifestarea acestora să aibă loc într-o manieră acceptabilă”, adaugă magistrații în motivarea deciziei.

Curtea Constituțională a decis, în 8 iulie, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituțională, hotărârea fiind luată în unanimitate. Astfel, conform unui comunicat al CC, Curtea “a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii nr.82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice sunt neconstituționale”.

Decizia CC vine în urma ridicării excepției de neconstituționalitate la Judecătoria Constanța – Secția penală, din oficiu, într-o cauză având ca obiect solicitarea autorizării prealabile a transmiterii datelor necesare pentru identificarea sursei comunicărilor, a datelor necesare pentru a determina data, ora și durata comunicărilor, a locației echipamentelor de comunicații mobile, precum și a datelor necesare pentru identificarea numerelor de telefon alocate cartelelor SIM care au fost introduse într-un anumit terminal mobil, într-o perioadă determinată, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Aceeași excepție a fost ridicată și la Judecătoria Târgoviște, din oficiu, într-o cauză având un obiect similar dosarului de la Constanța.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

Potrivit Constituției, “dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

Președintele Traian Băsescu a promulgat, în 12 iunie 2012, Legea privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, cunoscută și ca “Legea Big Brother”.

Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă și mobilă și de internet să rețină timp de 6 luni anumite date ale abonaților care să fie trimise, la cerere, autorităților din domeniul siguranței naționale pentru acțiunile de prevenire, cercetare, descoperire și urmărire a infracțiunilor grave.

“Furnizorii de telefonie fixă, mobilă și internet sunt obligați să stocheze timp de șase luni toate datele legate de convorbirile telefonice și schimbul de email-uri, cu excepția conținutului corespondenței electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul rețelelor de telefonie fixă și mobilă trebuie să se rețină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecționat apelul, precum și numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reține utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului și al destinatarului, numele și adresa abonaților, identitatea echipamentului folosit”, prevede actul normativ.

Furnizorii de telefonie și internet au obligația ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile.

Legea privind stocarea datelor de trafic de telefonie și internet mai prevede că organele de urmărire penală au obligația de a informa persoana ale cărei date sunt reținute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării, cu excepția cazurilor în care persoana este implicată în acțiuni care periclitează siguranța națională.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună