Home Actualitate Moov Leasing, companie antreprenorială r...
Actualitate

Moov Leasing, companie antreprenorială românească de leasing operațional, a semnat o nouă facilitate de credit sindicalizat, de 187 mil.euro, pentru refinanțarea creditul sindicalizat de 110 mil.euro contractat în 2025 și susținerea planurilor de dezvoltare

Moov Leasing, companie antreprenorială românească de leasing operațional, a semnat o nouă facilitate de credit sindicalizat, în valoare de 187 milioane euro, fondurile urmând să fie folosite inclusiv pentru refinanțarea creditul sindicalizat de 110 milioane de euro contractat de companie…

Moov Leasing, companie antreprenorială românească de leasing operațional, a semnat o nouă facilitate de credit sindicalizat, de 187 mil.euro, pentru refinanțarea creditul sindicalizat de 110 mil.euro contractat în 2025 și susținerea planurilor de dezvoltare
Moov Leasing, companie antreprenorială românească de leasing operațional, a semnat o nouă facilitate de credit sindicalizat, de 187 mil.euro, pentru refinanțarea creditul sindicalizat de 110 mil.euro contractat în 2025 și susținerea planurilor de dezvoltare · Foto: Business Magazin

Moov Leasing, companie antreprenorială românească de leasing operațional, a semnat o nouă facilitate de credit sindicalizat, în valoare de 187 milioane euro, fondurile urmând să fie folosite inclusiv pentru refinanțarea creditul sindicalizat de 110 milioane de euro contractat de companie anul trecut.

Noua facilitate va susține următoarea etapă de dezvoltare a companiei, extinderea accesului la leasing operațional pentru IMM-uri și lansarea produselor dedicate persoanelor fizice.

„Semnarea acestei facilități sindicalizate marchează un nou moment important în dezvoltarea MOOV. Creșterea plafonului de finanțare de la 110 milioane de euro la 187 milioane de euro reprezintă o confirmare a încrederii pe care partenerii noștri bancari o acordă modelului nostru de business, capacității de execuție și rezultatelor obținute în ultimii ani. Noua facilitate ne oferă resursele necesare pentru a continua dezvoltarea accelerată a segmentului IMM, dar și pentru a face un pas firesc către leasingul operațional destinat persoanelor fizice. Ne propunem să facem accesul la mobilitate mai simplu, mai transparent și complet digital, oferind clienților o alternativă modernă la achiziția tradițională a unui autoturism. Totodată, vom continua extinderea rețelei naționale de parteneri și dezvoltarea platformei tehnologice care stă la baza modelului nostru de business.” , au declarat fondatorii MOOV Leasing, Mircea Dihel și Bogdan Speteanu.

Tranzacția a fost coordonată de UniCredit Bank, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, în calitate de Global Coordinators, Mandated Lead Arrangers și Co-Documentation Agents, alături de ING Bank N.V. Amsterdam – Bucharest Branch și Exim Banca Românească, în calitate de Mandated Lead Arrangers.

În cadrul tranzacției, UniCredit SpA a acționat și ca ESG Coordinator, Banca Transilvania ca Facility Agent, iar Raiffeisen Bank ca Security Agent.

 „Suntem încântați să susținem MOOV într-o nouă etapă de dezvoltare, printr-o facilitate sindicalizată care reflectă atât performanța și potențialul de creștere ale companiei, cât și încrederea solidă a comunității bancare în strategia sa. Dimensiunea finanțării, majorată semnificativ față de facilitatea precedentă, confirmă capacitatea MOOV de a construi un model de business competitiv și scalabil într-o piață de mobilitate aflată în transformare. Componenta de sustenabilitate a tranzacției adaugă o perspectivă importantă de responsabilitate pe termen lung și susține integrarea obiectivelor ESG în planurile de dezvoltare ale companiei.”, a spus Roxana Bujor, Director Executive Corporate, UniCredit Bank.

Sustain LCM Finance, fondată de Grația Annamaria Popescu, a asistat MOOV în structurarea și coordonarea acestei finanțări sindicalizate, care include și o componentă de sustenabilitate de tip SLL, oferind consultanță specializată pe tot parcursul procesului de sindicalizare.

Facilitatea este structurată ca Sustainability-Linked Loan (SLL), mecanism prin care anumiți parametri ai finanțării sunt corelați cu atingerea unor obiective de sustenabilitate, de mediu și sociale, asumate de companie

 Fondată în 2022, MOOV operează printr-o platformă digitală proprie, accesibilă atât online, cât și în showroom-urile dealerilor parteneri. În 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de 189,9 milioane de lei, mai mult decât dublu față de anul anterior, în timp ce activele totale au ajuns la 535,8 milioane de lei

„Prin această finanțare susținem dezvoltarea unui jucător important din domeniul leasingului operațional și al soluțiilor de mobilitate, o companie care îmbină creșterea sustenabilă cu performanța operațională. Credem în modelele de afaceri care generează valoare pe termen lung, contribuie la reducerea impactului asupra mediului și sprijină tranziția către o economie mai verde. Această tranzacție reafirmă angajamentul Băncii Transilvania de a susține companiile inovatoare care integrează principiile sustenabilității în strategia lor de dezvoltare și contribuie la construirea unui viitor mai responsabil.” , a comentat Cosmin Călin, Director General Adjunct Large Corporate, Banca Transilvania.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună